Grupul energetic italian Enel a depășit pragul de 100 MW instalați în parcuri eoliene în România după ce la finalul săptămânii trecute a mai conectat la rețea un proiect cu 35 de turbine. În acest moment, italienii au două parcuri eoliene funcționale, unu la Agighiol de 34 MW și unu la Sălbatica I de 70 MW, ambele localități fiind amplasate în județul Tulcea, una dintre cele mai bune zone de vânt din România.

“Enel Green Power a adăugat 40 MW în rețea datorită parcului eolian Sălbatica I, cu o capacitate totală de 70 MW. Capacitatea inițială de 30 MW a fost conectată la rețea în decembrie anul trecut. Noul parc eolian Sălbatica I a devenit operațional, mărind capacitatea instalată în energie eoliană a Enel Green Power în România la 104 MW”, spun reprezentanții companiei italiene. Potrivit acestora, energia verde produsă de cele două parcuri eoliene ar putea acoperi nevoia anuală de electricitate a circa 97.000 de gospodării. Investiția în cele două parcuri s-ar putea ridica la peste 150 de milioane de euro ținând cont de faptul că instalarea unui MW poate costa circa 1,5-1,7 milioane de euro.

În afară însă de aceste două parcuri eoliene, Enel a anunțat recent că a demarat lucrările de construcție la un parc de 70 MW amplasat în localitatea tulceană Corugea. Totodată, compania urma să mai înceapă construcțiile și la un alt parc, tot de 70 MW, Sălbatica II. Astfel, în total italienii au în dezvoltare proiecte de 244 MW în care ar putea investi circa 270 de milioane de euro.

“Ne continuăm expansiunea în România în ritm accelerat, începută cu inaugurarea primului parc, Agighiol, acum numai câteva luni. Energia eoliană este cu siguranță cea mai promițătoare tehnologie regenerabilă din sectorul energetic din România. Enel Green Power va continua investițiile în România, concentrându-se în principal pe această resursă, dar evaluând și alte tehnologii”, a declarat Francesco Starace, directorul general executiv al Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a grupului Enel.

Energia eoliană este singurul segment care în ultimii ani a tras investiții străine majore.