Compania italiana de utilitati Enel va cumpara operatorul de telefonie mobila de generatia a treia (3G) IPSE, o societate mixta detinuta de compania spaniola Telefonica Moviles, care a va fi incorporata in divizia de telecomunicatii, Wind.
Enel a anuntat ca va plati 792 milioane de euro pentru IPSE si va beneficia de deduceri fiscale de 200 de milioane de euro in 2005. IPSE are de asemenea o datorie de 826 de milioane de euro la stat, pentru plata licenselor de generatia a treia. Tocmai de aceea, compania italiana planuieste sa vanda doua licente detinute de IPSE pentru spectru de frecventa, iar cea de-a treia va reveni diviziei Wind.
“Dincolo de aspectul fiscal, achizitionarea acestei frecvente are o valoare strategica pentru Wind”, a declarat presedintele companiei, Piero Gnudi. Surse apropiate acestei tranzactii sustin ca cele doua licente vor fi cumparate de Vodafone si TIM.
Enel analizeaza de asemenea de mai multa vreme posibilitatea vanzarii diviziei sale de telecomunicatii Wind, iar primul pas ina cest sens se va face prin listarea la bursa in urmatoarele 20 de luni. Compania are datorii de sapte miliarde de euro, iar valoarea ei a fost estimata la 13 miliarde de euro.