Gigantul energetic italian Enel, care vrea sa preia distributiile locale de energie Electrica Banat si Electrica Dobrogea, doreste un nivel al tarifului de distributie pe piata romaneasca comparabil cu cele de pe pietele din regiune, cum ar fi de exemplu Bulgaria, potrivit oficialilor grupului.



“Modelul” bulgar, sugerat de Enel, aplicat pietei romanesti ar urma sa duca la o crestere de pana la 50% a tarifului de distributie si furnizare actual si, in final la o scumpire a energiei la consumatori cu 12 – 13%, sustin experti din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul energiei electrice (ANRE), in timp ce ANRE limiteaza pentru 2004 cresterea pretului final la energie la 4%.



Intrebat de Ziarul Financiar care este nivelul de tarif de distributie acceptat de Enel pentru piata romaneasca, Vincenzo Cannatelli, director operational al grupului Enel responsabil cu distributia, vanzarile si infrastructura a raspuns: “Inca avem discutii cu ANRE pe marginea tarifului. Asteptam la jumatatea lunii februarie un document complet privind tarifele … In ceea ce priveste nivelul acestuia, uitati-va la pietele din regiune, un astfel de caz fiind Bulgaria”. Tariful de distributie, cu o valoare de circa 15 $/MWh in Romania, are o pondere de 20,9% in pretul total al energiei si este unul dintre subiectele cele mai importante de negociere dintre roman si investitorul italian. Pana acum, discutiile purtate de Enel la nivelul ANRE nu au vizat insa o anumita valoare, ci o metodologie de calculare a tarifului, precum si evolutia acestuia pe termen mediu (pana in 2007) si pe termen lung, potrivit lui Ion Lungu, presedintele ANRE.



“Este adevarat ca trebuie sa le trimitem mai multe documente: unul referitor la stabilirea metodologiei de calcul a tarifului de distributie, care a fost aprobata in decembrie si la care au cerut clarificari, al doilea document vizeaza un document de principiu al ANRE privind evolutia tarifului pana in 2007 si dupa aceasta data. Al treilea document este de fapt un fel de Carta Alba cu privire la pozitia ANRE privind modelul de piata pe termen mediu si lung”, a precizat Lungu. In cadrul acestor discutii, Enel este consiliat de compania de consultanta London Economics pe probleme de tarife si reglementare, in timp ce ANRE are de partea sa KEMA Consulting (Germania). Pentru tranzactie, Enel a angajat casa de avocatura Musat si Asociatii. Italienii au ramas singuri in cursa pentru cele doua filiale Electrica, care deruleaza impreuna un volum de afaceri de circa 380 mil. euro.



Enel, cu venituri de 31 mld. euro in 2003, a anuntat ca vrea sa investeasca 1 – 1,2 mld. euro pe o perioada de 15 ani in cele doua filiale Electrica pentru upgradarea (modernizarea) retelei. Italienii vor depune o oferta finala pe 8 martie.



Gigantul italian vrea sa-si extinda operatiunile pe piata romaneasca in domeniul distributiei de energie si gaze, precum si a producerii de energie in capacitati termo si hidroenergetice. Italienii au depus deja expresii de interes pentru preluarea pachetului majoritar la Distrigaz Sud si Distrigaz Nord, urmand ulterior sa opteze pentru una dintre ele. De asemenea, Enel a depus expresii de interes pentru complexele energetice Craiova, Turceni si Rovinari.



Strategic, Enel se concentreaza acum pe dezvoltarea activitatii de baza (core business) din domeniul gazelor si energiei. In afara Italiei, grupul cauta sa-si extinda operatiunile din Spania, precum si in zona Romaniei si a Bulgariei, considerata a avea mult potential.



“In cinci ani, as vrea sa vad Enel ca fiind compania energetica numarul unu de pe piata romaneasca, cu distributie de gaze, energie si producere de energie. In acest fel, vom putea imbunatati global infrastructura”, a mai sus Cannatelli.
adrian.mirsanu@zf.ro