Compania Energi-Co Bucuresti va dezvolta mai multe proiecte imobiliare care vizeaza construirea a 270 de vile si 140 de apartamente in blocuri, valoarea investitiei ridicandu-se la circa 30 de milioane de euro, a declarat Valentin Vitalariu, directorul de dezvoltare al firmei.



“Locuintele vor fi realizate prin sistemul de credit ipotecar in 11 orase din Romania. Am incheiat, deja, doua acorduri in acest sens cu BCR si HVB si santem in negocieri cu alte trei banci”, a precizat Vitalariu.



Primele constructii vor fi ridicate, incepand din primavara anului viitor, in Bucuresti, Piatra Neamt, Mangalia si Buzau, urmatoarele localitati vizate fiind Cluj, Timisoara, Alexandria, Predeal, Ploiesti, Alba Iulia si 2 Mai.



“Vom dezvolta aceste proiecte fie pe amplasamente proprietatea companiei, fie pe terenuri private sau care apartin autoritatilor locale, caz in care vom incheia contracte de asociere”, a spus Vitalariu.



Casele vor fi realizate dupa o noua tehnologie, denumita Igloo, care presupune turnarea betonului in tipare formate din elemente modulate din polistiren. Acest procedeu reduce la 50% pierderile energetice, imbunatatind confortul termic al cladirilor. Conform calculelor reprezentantilor Energi-Co, costurile de realizare a unei case incalzite si climatizate se pot amortiza in 15 ani, prin economisirea energiei.



Firma a inceput in luna septembrie productia de cofraje din polistiren pentru turnarea betonului, investitia pentru echiparea fabricii ridicandu-se la aproximativ doua milioane de dolari. Pretul de constructie a unei locuinte se ridica la 300 de euro pe metru patrat, exclusiv TVA, tarif care presupune realizarea proiectului, executia casei si amenajarile interioare.



Imobilele vor fi realizate in cadrul unor complexe rezidentiale cu centre comerciale, spatii de joaca pentru copii si piscine. Casele vor avea doua nivele mansardate si suprafete cuprinse intre 140 si 200 de metri patrati.



Totodata, Energi-Co va construi, in incinta complexelor imobiliare, si blocuri cu apartamente si garsoniere.



“Intentia noastra este de a schimba total conceptia despre modul de a locui la bloc. Aceste constructii vor avea in interior spatii comerciale si piscine”, a mai spus Vitalariu.



Compania, care importa, produce si monteaza instalatii de incalzire, climatizare, automatizare, sanitare si electrice, estimeaza pentru acest an o crestere cu 20% a cifrei de afaceri, de la un nivel de 200 de miliarde de lei consemnat anul trecut.