In primavara acestui an, CD-ul intitulat The Three Piano Suites – George Enescu, editat de casa de discuri AVIE din Germania si care o are ca protagonista pe pianista Luiza Borac, a castigat premiul BBC Music Magazine la categoria muzica instrumentala. Doar ascultand muzica acestui album se poate intelege cat de pretios este acest premiu, cat de inalt este nivelul la care industria discografica a zilelor noastre a adus rigorile artistice si tehnice.
Cu un tuseu care are pe alocuri ceva din plutirea ireala a lui Dinu Lipatti, Luiza Borac reuseste sa parcurga lumea ideilor enesciene cu naturalete, facand muzica sa incante si sa cucereasca ascultatorul de la prima pana la ultima nota. Daca am apreciat forma grafica si mai ales continutul de mare rafinament si eficienta a informatiei cu care editorii au innobilat acest produs discografic, evidentiind utilitatea comentariului pe care Luiza Borac il face in booklet fata de viziunea proprie asupra celor trei suite, acum iata ca prestigiosul premiu primit aduce un nou elogiu intregului.
Cu un sunet care prin dozajul savant creeaza o reconfortanta punte timbrala intre performantele tehnicii de ultima ora si sunetul cald oferit de captarea analogica – inregistrarile desfasurandu-se pe parcursul unei singure saptamani din martie 2003 -, acest album constituie o pledoarie si in acelasi timp un omagiu aduse celor trei opusuri enesciene. Traversand perioade atat de diferite care la un loc alcatuiesc o convingatoare si rotunda imagine a creatiei pentru pian enesciene, loc de intalnire si de pornire al atator idei pe care doar in parte George Enescu a avut timpul de a le dezvolta, Luiza Borac reuseste sa faca istorie cu viziunea ei asupra celor trei suite. Plina de romantism si acuratete, aceasta viziune depaseste cadrul altminteri atat de greu de depasit al muzicii propriu-zise, intrand in zona fragila a sonoritatilor sugerate de vocile partiturii. Fiind pe rand orga, clavecin, flaut, intreaga orchestra sau sunetele naturii, pianul Luizei Borac universalizeaza muzica lui George Enescu.
Senzatia cu care ramai dupa ascultarea de la un cap la altul fara nici un fel de efort a intregului album este mai mult una senzoriala. Sonoritatile limpezi si totusi purtatoare ale unui echivoc care poate fi sau nu asimilat unui dor absolut, sunt create si conduse de Luiza Borac asemenea apelor cand calme, cand imprevizibile, navalnice sau jucause, ale unui rau, curgere a unei vieti interioare care poate fi a oricui si a fiecaruia.