În fiecare an în perioada de dinaintea postului Paștelui este organizat Carnavalul de la Veneția. Carnavalul de la Veneția, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume, a debutat pe 31 ianuarie și se va încheia pe 17 februarie.
Istoria carnavalului venețian începe în 1162, iar primul document scris care îl atestă datează din 1268 când este menționată folosirea măștilor, a costumelor de paradă și de bal confecționate manual. În secolul al XVIII-lea Carnavalul de la Veneția a luat cea mai mare amploare. Semnificația și amploarea Carnavalului de la Veneția au scăzut treptat în decada anilor 1930, când a fost interzis de Mussolini. Abia în 1979, un grup de venețieni și iubitori ai Veneției au hotărât să reînvie tradiția. Carnavalul și măștile venețiene au ajuns să fie cunoscute în întreaga lume ca simbol al Veneției pe timp de iarnă.
În cadrul ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția, sâmbătă, 14 februarie 2014, ora 19:00, la Ateneo Veneto din Veneția (Campo San Fantin 1897), Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu VELA – Gruppo AVMși Ateneo Veneto, organizează concertul Enescu 60 – Enescu: l’amore in sepia, susținut de violonistul Vlad Maistorovici și pianista Diana Ionescu. În program piese de: George Enescu, Arcangelo Corelli și Ernest Chausson.
Vlad Maistorovici, violonist – laureat al concursurilor internaționale Tillett Trust și Young Concert Artist Trust, a susținut numeroase apariții ca solist pe marile scene în Marea Britanie (Wigmore Hall, South Bank Centre), Franța, Olanda, Belgia (Salle Flagey), Germania, Elveția, Italia, Croația, România, Rusia, Israel, Statele Unite (Merkin Hall NY), Brazilia, precum și în compania unor ansambluri ca Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, Orchestra de Cameră din Lusanne, South Bank Sinfonia din Londra, Orchestra de Cameră Radio București. Împătimit al repertoriului cameral, a avut privilegiul de a colabora de la o vârstă fragedă cu muzicieni de renume cum ar fi Pierre Amoyal, Dora Schwartzberg, Jeremy Menuhin, Ivry Gitlis, Gordan Nikolich. Vlad îmbină cu succes cariera concertistică și cea de compozitor. În 2003 a fost distins cu Marele Premiu al Concursului Internațional George Enescu, ceea ce a confirmat talentul său manifestat încă din copilărie. Muzica sa a fost abordată și înregistrată de interpreți și ansambluri renumite ca London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, European Union Chamber Orchestra, Britten-Pears Orchestra. Născut în 1985 la Ploiești, a urmat cursurile Liceului de artă Carmen Sylva. La vârsta de 16 ani, recomandat de pianista Lory Wallfisch, a obținut o bursă la vestita Yehudi Menuhin School unde a studiat cu Natalia Boyarskaya. Între 2002 și 2009 a studiat vioara cu Felix Andrievsky și compoziția cu Mark-Anthony Turnage și Jonathan Cole la Royal College of Music din Londra, iar în 2011 a obținut diploma Master Soloist de la Haute Ecole de Musique Lausanne, la clasa lui Pierre Amoyal.
Diana Ionescu, pianistă – „Ambasadoare a culturii române peste hotare și premiată pentru contribuția sa la relațiile româno-britanice, pianista Diana Ionescu este considerată una dintre cele mai fermecătoare interprete ale generației sale.“
Îndrumată încă de la o vârstă fragedă de personalități precum Sanda Bobescu, Olga Szel și Dan Grigore, iar mai târziu de Alexis Weissenberg, Marta Argerich, Lory Wallfisch și Richard Goode, ea a fost încurajată în mod constant să-și dezvolte abilitățile extraordinare de care a dat dovadă încă din copilărie. Numeroasele premii obținute în competiții internaționale( Premiul I la Concursul ,,George Enescu” – București 2001; Premiul ,,Alexis Weissenberg”, The Glass Seller’s Trophy – Londra 2010), precum și prestațiile de marcă în cadrul marilor festivaluri (George Enescu 2001, Verbier Festival 2006, Progetto Martha Argerich 2008, St Prex Classics 2010-2011) au transformat-o într-un vector important al culturii române în străinătate. În timpul studiilor la Guildhall School of Music and Drama cu Joan Havill și Ronan O’Hora, a avut numeroase concerte în Marea Britanie, pe scene prestigioase precum Wigmore Hall, Barbican Hall, Queen Elizabeth Hall, Purcell Room, LSO St Luke’s, St Martin-in-the-Fields, CBSO Birmingham, Covent Garden. Colaborările ei cu muzicieni precum Belcea Quartet, Transylvan Quartet, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, soprana Teodora Gheorghiu, precum și cu orchestre faimoase – Orchestra Națională Radio, Orchestra Filarmonicii din București, Guildhall School Orchestra – i-au asigurat concerte și înregistrări de cea mai înaltă calitate. Pentru toate aceste realizări, i s-a decernat ,,Diploma Ambsadorilor” pentru contribuția la parteneriatul cultural româno-britanic (22 octombrie 2011). În prezent, își finalizează teza de doctorat pe tema lucrărilor solo pentru pian ale lui Enescu, sub îndrumarea prof. Ronan O’ Hora și a prof. Alexander Lingas. Printre proiectele sale se numără înregistrarea integralei sonatelor pentru pian de Mozart pentru Radio România. Prezența Dianei Ionescu în Marea Britanie a fost sprijinită cu generozitate de Fundația Rațiu și de The Leverhulme Trust.