Ce pot avea in comun Luciano Pavarotti si un sac de nisip cu poneii? Absolut nimic, in afara sedintelor de tranzactionare a bursei londoneze.
Traderii din intreaga lume au substituit de mult timp cifrelor termeni consacrati in “argoul” de specialitate pentru a evita confuziile, sau pentru a mai destinde putin atmosfera tensionata a ringurilor de tranzactionare. Insa nicaieri nu este mai colorat si mai pitoresc acest limbaj decat la Londra, in cadrul unora dintre cele mai vechi si mai mari burse din lume.
In ultimul deceniu, inlocuirea sistemului traditional de tranzactionare prin strigare libera, cu sisteme electronice, a distrus mare parte din savoarea sedintelor bursiere. La Londra insa, traderii inca mai tranzactioneaza in Pavarotti, saci de nisip sau ponei.
“Pavarotti” este termenul consacrat pentru numarul 10, deoarece faimosul cantaret italian de opera este tenor, cuvant omonim in limba engleza cu “tenner”, care in argoul britanic corespunde numarului 10 (ten). “A bag of sand” (un sac de nisip) este expresia cunoscuta pentru numarul 1.000, deoarece rimeaza in engleza cu termenul “grand” care este foarte cunoscut ca denumire populara pentru 1.000. “Pony” (ponei) inseamna 25, desi explicatia nu este una foarte clara. Unii spun ca termenul deriva din India, fosta perla a imperiului colonial britanic, unde bancnota de 25 de rupii avea imaginea unui cal pe ea.
Dar, daca traderii londonezi nu mai utlizeaza astfel de denumiri din stricta necesitate, care este motivul pentru care limbajul argotic al bursei londoneze este inca folosit?
Expertii in argou cred ca justificarea sta in evitarea monotoniei zilelor dificile in care “Pavarotti” adauga putina culoare vrafurilor de ordine de executie care asteapta sa fie introduse in sistem.
Jonathon Green, autorul cunoscutului “Cassell Dictionary of Slang”, spune ca argoul defineste mediul urban in care traim si lucram. “Inainte de toate, acesta este limbajul orasului: urgent, specific, inteligent, crud, expeditiv, capabil atat sa excluda si sa accepte, sa ia in ras sau sa confirme”.
Traderii spun ca argoul este o componenta mult prea importanta a culturii si profesiunii lor, pentru a o abandona. “Inca folosim termeni de slang, dar mai mult intre noi, si nu in discutiile cu clientii, pentru a evita confuziile”, spune un broker lononez specializat pe contracte futures in cadrul unei banci franceze. “Cu totii stim ce inseamna “a carpet for Ayrton Senna” (un covor pentru Ayrton Senna) “.
Puternicii dealeri ai bursei londoneze sunt insa de acord ca progresele tehnologice au erodat treptat folosirea termenilor din argoul de specialitate, care este perceput ca un element obscur de marea parte a clientilor lor. Pentru acestia precizam ca “a carpet for Ayrton Senna” nu are nici o legatura cu covoarele din resedinta fostului pilot brazilian de Formula 1, ci se refera la situatia in care cineva este dispus sa plateasca cu 0,03 puncte procentuale peste o anumita rata, pentru un numar de 10 contracte.
Business Internaţional
Engleza de afaceri, Pavarotti si covoarele lui Senna
Ce pot avea in comun Luciano Pavarotti si un sac de nisip cu poneii? Absolut nimic, in afara sedintelor de tranzactionare a bursei londoneze.Traderii din intreaga lume au substituit de mult timp cifrelor termeni consacrati in "argoul" de specialitate pentru a evita confuziile, sau pentru a mai destinde putin atmosfera tensionata a ringurilor de tranzactionare