Polonezii vor investi circa 17-18 milioane de euro in urmatorii trei ani in extinderea capacitatilor de productie a Simcor Oradea. “Vrem sa cream un jucator puternic pe piata de BCA pe care ulterior sa-l vindem fie catre un jucator strategic, fie prin derularea unei oferte publice la Bursa. Achizitia Simcor a fost mult mai scumpa decat cea derulata acum doi ani, cand am preluat Macon, insa piata de materiale de constructii se afla in continua crestere”, a declarat Cristian Nacu, partener al fondului de investitii polonez Enterprise Investors.
Enterprise Investors prognozeaza ca afacerile celor doua companii vor creste, in lei, cu 60% in perioada 2007-2011, la 202 milioane de lei pentru Macon si cu 56% in cazul Simcor, la 144 milioane de lei, in 2011 fata de 2007.
In ceea ce priveste profitul operational, pentru Macon se estimeaza un nivel de 54 milioane de lei in 2011, comparativ cu 38 milioane de lei in 2007, iar pentru Simcor o crestere de trei ori a castigului operational in 2011, la 37 milioane de lei, fata de 12 milioane lei in 2007, este echivalentul unor marje operationale de 20-25%.
Enterprise Investors a achizitionat in 2006 compania Macon, printr-o tranzactie de 35 de milioane de euro, iar in acest an a majorat capitalul social al producatorului de materiale de constructii cu 26 de milioane de euro pentru a finanta achizitia Simcor. Simcor Group a fost preluat pentru 53 de milioane de euro, tranzactia fiind finantata prin majorarea de capital, un imprumut de la ING si fonduri proprii ale Macon.
Anterior, grupul a fost controlat de oamenii de afaceri Lutz Stache si Mihail Voiculescu. “Am obtinut mai mult decat dublul banilor investiti in dezvoltarea Simcor Oradea in cei 11 ani de activitate. Nu am decis inca in ce voi investi banii obtinuti din vanzarea participatiei, insa mai intai voi calatori”, spune Mihail Voiculescu, fostul presedinte al Consiliului de Administratie al Simcor. In schimb, Stache Lutz ar putea prelua fabrica de var a grupului Arcelor Mittal de la Galati, unul dintre principalii producatori captivi de var de pe piata, alaturi de COS Targoviste, UPSOM Ocna Mures sau Carbid Fox Tarnaveni, potrivit lui Voiculescu.
Vanzarile consolidate ale producatorilor de materiale de constructii Macon Deva si Simcor Group vor depasi in acest an 70 mil. euro, potrivit estimarilor Enterprise Investors. “Ca urmare a integrarii celor doua companii, Macon si Simcor, vom construi un lider regional si local. Ne propunem sa ajungem la o capacitate cumulata de productie de 800.000-850.000 de metri cubi de BCA si la 60.000 de metri cubi de prefabricate beton”, a declarat Marius Marin, directorul general al Macon, care va fi seful echipei de conducere a celor doua firme.
In prezent, capacitatea cumulata de BCA a celor doua companii este de peste 700.000 de metri cubi anual, dintre care Macon detine circa 400.000 de metri cubi. Anul trecut, Simcor Group a avut o cifra de afaceri de 25 mil. euro, estimarile pentru 2008 indicand un nivel de 30 mil. euro. Macon a avut in 2007 afaceri de 40 mil. euro si anticipeaza pentru anul in curs, potrivit unui anunt anterior, 50 mil. euro.
Enterprise Investors mai vine cu 100 mil. euro
Enterprise Investors vrea sa atraga 100 de milioane de euro pentru un nou fond de investitii, care va viza achizitia de firme in Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania. “Va fi un fond de venture capital, care va avea inchiderea finala in septembrie, tinta de capitalizare fiind de 100 de milioane de euro. Prima inchidere a avut loc deja, fiind stranse fonduri de 50 de milioane de euro”, a declarat Cristian Nacu. El a aratat ca fondul va viza realizarea de tranzactii de mici dimensiuni, de sub 20 mil. euro pentru un proiect, in conditiile in care celelalte vehicule administrate de companie investesc peste 20 mil. euro pentru preluarea unei companii. Compania a lansat in 2006 ultimul fond, Polish Enterprise Fund VI, pentru care sumele atrase s-au ridicat la 658 mil. euro. “Am investit jumatate din fondurile atrase in cel de-al saselea fond al Enteprise Investors, astfel ca mai avem peste 300 de milioane de euro pentru investitii in regiune”, a spus Nacu.