ePayment, parte a integratorului de plăți online PayU, a anunțat că își va extinde în următoarele săptămâni soluțiile integrate de plăți online și pe piața din Ungaria, ca urmare a unei strategii a glupului PayU care intenționează să se extindă în peste 10 țări din Europa în următoarele 18 luni, iar până la sfârșitul anului în cel puțin trei.

“Grupul PayU, care activează deja în patru țări din Europa, a procesat în 2010 aproximativ un miliard de euro iar în umătoarea perioadă compania vizează o piață estimată în acest moment în jurul valorii de 20 de miliarde de euro”, a declarat Daniel Nicolescu, directorul executiv ePayment.

Ca și primă etapă pentru extinderea în Europa compania va investi două milioane de euro, prima piață pe care o va finaliza fiind Ungaria.

În Ungaria există aproximativ 2.700 de magazine online dintre care aproape jumătate au implementat o soluție de plată online.