“Cartea copiilor” este o ficțiune în care istoria se împletește cu basmul și cu reflecția despre literatură. Nominalizat la Man Booker Prize în 2009, romanul povestește despre două generații ale unei familii din ținutul Kent, Anglia. “Povestea începe în 1895 – spune editura -, într-o criptă de sub South Kensington Museum, unde este descoperit un fugar. A.S. Byatt urmărește mai multe destine într-un timp al poveștii ce depășește două decenii și se apleacă mai ales asupra universului feminin. În ficțiunea sa, care are toate calitățile marii literaturi, absurdul și cruzimea ființei umane joacă roluri principale.”
În muzeul amintit, Olive Wellwood, scriitoare celebră, autoare de cărți pentru copii, hotărăște să scrie o carte unică și întâlnește unul dintre personajele acestei cărți. Byatt vrea să suprindă momentul 1900 – romanul începe cu o naștere și se încheie cu un carnagiu în tranșeele din Flandra, în 1916, e povestea unui ciclu de douăzeci de ani care poartă eroii și cititorii de la Londra la Paris și Munchen, ani care se rezumă în cele patru mari capitole – începuturi, epoca de aur, epoca de argint, epoca de plumb – în timpul cărora copiii “cresc în verile încântătoare ale epocii post-victoriene” și vor decoperi că “adulții care-i iubesc îi trădează împotriva voinței lor”. Copiii lui Olive Wellwood sunt crescuți în sentimentul libertății, se ține seama de părerile lor, sunt bine instruiți. Dar epoca de aur nu durează. Pe măsură ce romanul înaintează, copiii devin personaje principale iar lumea devine mai crudă. Epoca de argint e cea a timpului care trece și în care fiecare dintre copiii deveniți adulți are traiectoria sa; e și epoca înfrângerii părinților. După care izbucnește războiul. Dar Istoria continuă.