Producatorul suedez de echipamente de telecomunicatii Ericsson a anuntat rezultate financiare in crestere pe anul trecut, insa a avertizat ca perspectivele pentru acest an nu sunt foarte incurajatoare, relateaza presa internationala.
Au crescut atat profitul pe ultimul trimestru din 2004, cat si cel pe intregul an, in principal datorita vanzarilor bune pe toate pietele mai putin in America de Nord, au spus oficialii Ericsson. Profitul in perioada octombrie-decembrie a fost 661 milioane de euro – fata de 15,7 milioane de euro in aceeasi perioada a anului anterior – in timp ce vanzarile au crescut cu 9%, la 4,3 miliarde de euro.
Pe intreg anul, profitul net al companiei a fost de 2 miliarde de euro, dupa ce in 2003 Ericsson a inregistrat pierderi de aproximativ 1,1 miliarde de euro.