Ernst&Young (E&Y), una dintre cele patru mari case internaționale de audit, a fost numită pentru al șaselea an la rând auditor financiar al BCR, cea mai mare bancă de pe piață, conform hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de la sfârșitul lunii aprilie. De asemenea, AGA a “recomandat” numirea aceleiași firme ca auditor și pentru celelalte entități din grupul BCR.
Ernst&Young auditează și situațiile financiare al băncii-mamă, Erste Group.
Comitetul executiv al băncii a fost împuternicit să negocieze prețul și termenii contractului pe 2011, acesta urmând a fi supus apoi aprobării Consiliului de Supraveghere.
E&Y auditează cifrele BCR din 2006, după ce în 2004 și 2005 contractul fusese încredințat rivalilor de la KPMG. Anterior, în perioada 2001-2003 situațiile financiare fuseseră analizate și certificate de către PricewaterhouseCoopers.
Auditarea unui gigant local ca BCR reprezintă unul dintre cele mai râvnite contracte de audit de pe piața locală.
În 2010, banca a cheltuit 3,2 mil. lei (765 mil. euro) cu onorariile de audit financiar percepute de E&Y, în scădere cu 17% față de nivelul din 2009.