Ernst & Young va plăti 110 milioane de franci elvețieni (120,4 milioane dolari) pentru închiderea unui litigiu referitor la auditarea Banque Cantonal de Geneve (BCGE), care a fost ulterior salvată de către statul elvețian, în anul 2000, transmite Reuters.

Plata, care va fi efectuată către cantonul Geneva, BCGE și primăria orașului Geneva, este cea mai mare sumă suportată vreodată de o companie de audit pentru închiderea unui litigiu în Elveția.

De asemenea, suma este la nivelul maxim suportat de polița de asigurare a companiei.

BCGE va înregistra un câștig excepțional de 22 de milioane de franci elvețieni, datorită acestei plăți.

“Acordul este o etapă importantă în rezolvarea treptată a unei serii de conflicte generate de managementul băncii, în anii ’90”, se arată într-un comunicat al BCGE.

Pentru ca plata să aibă loc, procuratura elvețiană a retras un apel împotriva achitării a doi foști angajați ai Ernst & Young, implicați în auditarea băncii.

Compania de audit a anunțat că toate litigiile civile legate de cazul BCGE au fost închise fără ca Ernst & Young să recunoască vreo vină.