Esecul literaturii de anticipatie (I)

Nu stiu daca ati bagat de seama, dar literatura de anticipatie a festelit-o rau de tot. Zeci de ani a batut moneda pe zborurile intergalactice, calatorii prin gauri negre, salturi in hiperspatiu, viteze supraluminice, universuri paralele, gauri de vierme etc. Or, la aproape patru decenii dupa prima aselenizare, am ramas cu cele sase descinderi reusite in doar trei ani. Cateva sonde spatiale au transmis fotografii ale unor corpuri din sistemul solar. S-a construit o statie orbitala internationala spre care calatoresc din cand in cand navete care mereu se vatama la decolare, iar doua dintre ele au produs tragedii. Si cam atat. Nici vorba de vreun nou zbor uman dincolo de orbita terestra, de colonizarea unui corp ceresc, de intalniri de gradul III.
A doua marota a anticipatiei este razboiul. Atat cel terestru – neaparat in sensul unei distrugeri globale, de regula prin schimb de ogive nucleare – cat mai ales cel intergalactic, tip “Razboiul lumilor”. In realitate, ciocnirile terestre au ramas (slava Domnului!), de o jumatate de secol, la stadiul de conflicte locale (sangeroase, sigur, dar nu vecine cu Apocalipsa). Cat despre cele inter-civilizatii, daca nici nu schimbaram o vorba cu vreun ET, de unde bataie?
Evident, se poate spune: “Aceste lucruri nu s-au intamplat INCA! Autorii SF isi depasesc prezentul cu mai mult de 50 de ani. Aveti rabdare si o sa vedeti ca au avut dreptate”. Poate. Dar intre timp n-avem cum sa nu observam ca nici macar n-au MIROSIT cele doua dezvoltari care s-au dovedit a fi marile “explozii” ale ultimilor ani: telefonia mobila si calculatorul personal.
Comunicarea la distanta este prezenta in anticipatie intr-o forma sever limitata: cpt. Piccard apasa pe o brosa fara taste si i se face legatura cu puntea sau cu un tovaras aflat in misiune. El nu selecteaza cu cine va vorbi, nu-l suna, ci anunta cu cine vrea si se subintelege ca i se face legatura printr-un soi de centrala. Poate si de aceea majoritatea convorbirilor sunt la mica distanta: in interiorul navei, intre doua nave apropiate sau de pe orbita pe planeta. Aceasta observatie duce repede cu gandul la o alta: covarsitoarea majoritate a povestilor SF se petrec in pustietate: haul spatiului cosmic, planete sporadic locuite sau zone in care oamenii traiesc izolati unii de ceilalti. Extrem de putine povesti se incumeta sa descrie cum va arata orasul viitorului sau, de ce nu, satul viitorului, cum vor merge oamenii la serviciu si ce vor face acolo, cum vor face cumparaturi si ce vor cumpara, cum isi vor creste copiii si ce vor face in concediu.
tczarojanu@yahoo.com