Odată cu retragerea lui Steve Jobs din poziția de CEO, noul șef al companiei se confruntă cu întrebarea “Este Tim Cook destul de agresiv pentru a împinge compania spre segmente de piață pe care Apple nu le-a atins?”, scrie cotidianul american The New York Times. Investitorii sunt pentru moment de partea noii conduceri de la Apple, acțiunile companiei înregistrând o scădere de doar 0,65% săptămâna trecută. Prima provocare majoră pentru Cook va fi să avanseze cu planurile Apple pe piața de conținut video digital. Apple lucrează la o nouă tehnologie de a distribui conținut video pe televizoare și se discută lansarea unui serviciu TV pe bază de abonament, potrivit mai multor surse familiare cu planurile Apple. Spre deosebire de piața de muzică digitală, unde Apple cu ajutorul iPod-ului are poziția de lider, lupta de pe piața video online este acerbă, iar Apple va avea o competiție puternică.
Chiar dacă Cook va fi dispus să riște la fel de mult ca Jobs, consiliul companiei va examina mișcările sale cu mai multă atenție. ãTim Cook va fi foarte motivat și va face mișcări logice, dar Apple nu va face aceleași salturi pe care le-a făcut când pe scaunul de director stătea Steve Jobs”, a declarat George Colony, directorul firmei de cercetare Forrester Research.
Un avantaj major pe care Aple l-a avut cu Jobs la cârma sa este ãfrica pe care Steve a insuflat-o”, a spus unul dintre partenerii business Apple.
În comparație cu stilul lui Jobs, abordarea lui Cook este mai analitică, spun persoane care îl cunosc.
Jobs va intra în analele business-ului ca unul dintre cei mai importanți oameni care au schimbat cursul industriilor. Calculatorul Apple II a ajutat la revoluția PC-urilor. Macintosh-ul și software-ul lui de redactare și editare a luat imprimanta din magazinele comerciale de printare și a pus-o pe birourile tuturor. iPod-ul a dominat piața muzicii portabile, piață inventată de Sony cu radio-urile cu tranzistori în anii 50 și apoi cu casetofoanele portabile numite Walkman din anii 70. Steve Jobs s-a folosit apoi de iPod pentru a lansa iTunes smulgând astfel controlul de vânzări de muzică al magazinelor de discuri.
iPhone-ul creat de Jobs a zguduit lumea telefoanelor mobile, iar iPad-ul a inaugurat o nouă categorie de gadget-uri mobile pe care consumatorii nici nu știau că au nevoie.
De multe ori deciziile luate de Jobs au influențat competiția să reacționeze. În urmă cu doua săptămâni Google a cumpărat Motorola, în mare parte pentru a crește numărul patentelor din portofoliu în încercarea de a oferi un sistem de operare care să rivalizeze iOS-ul de la Apple. Hewlett-Packard a anunțat recent că va închide divizia de dispozitive mobile, printre care se numără smartphone-urile Palm și tabletele TouchPad, piață dominată de Apple.
Tim Cook, fostul director operațional devenit director general după plecarea lui Jobs, este lăudat pentru restructurarea lanțurilor comerciale ale Apple, aducând o contribuție decisivă la relansarea companiei după problemele de la mijlocul anilor ’90. Ca personalitate, apropiații lui Cook spun că acesta contrastează într-o bună măsură cu caracterul exploziv al lui Jobs, fiind mai “cu picioarele pe pământ și mai domol”.
“Tim Cook, directorul operațional al Apple, a fost implicat integral în drumul companiei către o creștere fără precedent a veniturilor. Ne așteptăm ca toate cunoștințele sale despre Apple și ciclurile produselor să rezulte în schimbări puține în strategia de piață”, au declarat analiștii de la fondul de investiții J.P. Morgan.