Dacă industria locală de componente pentru proiectele de energie verde nu va fi susținută, România va câștiga direct numai 1,5 mld. euro până în 2020, dar va plăti “subvenții” peste 10 mld. euro pentru a susține eolienele sau solarele.
Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galați, cel mai mare combinat siderurgic din țară și al doilea mare consumator de electricitate din România, critică schema de sprijin oferită de statul român producătorilor de energie verde, care se traduce în costuri semnificative cu energia pentru întreprinderile industriale și le face necompetitive în străinătate. Acesta este unul dintre primele semnale de alarmă trase de o mare companie industrială.“Doar 5% din componentele celor 800 de turbine eoliene instalate până acum în România au fost produse în țară”, a spus Ribo. “Pentru noi este o povară și nu vedem beneficii din moment ce livrăm doar 5% din componentele de eoliene. Este inacceptabil. 30% din prețul pe care îl plătim la energie reprezintă subvenții acordate pentru energia verde și cogenerare.” În ultimii trei ani, banii puși la dispoziția investitorilor de energie verde sub formă de sprijin se ridică la aproape jumătate de miliard de euro, iar anul acesta urmează să intre în conturile celor care au pariat pe vânt sau soare pentru a produce curent mai bine de 550 mil. euro, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
În total, din 2010 și până anul trecut sectorul energie verzi a atras fonduri de circa 3 miliarde de euro, majoritatea în parcuri eoliene, dar cea mai mare parte a banilor s-a dus în conturile producătorilor de turbine, cum sunt General Electric sau Siemens, fără a avea un impact pe orizontală în dezvoltarea unor producători de componente locali, așa cum este cazul industriei auto de exemplu.
Statisticile europene arată că circa 75-80% din valoarea unei investiții într-un parc eolian reprezintă costul turbinei, restul fiind costurile legate de instalațiile electrice, execuția fundațiilor sau a studiilor necesare. Practic, acestea din urmă sunt cam singurele cu care a rămas România pentru că autoritățile locale nu au condiționat în niciun fel acordarea schemei de sprijin cu obligația de a utiliza de exemplu componente locale pentru realizarea acestor investiții astfel încât să determine dezvoltarea unei industrii de profil autohtone.