Firma de construcții Concefa Sibiu (COFI), promovată în urmă cu un an la prima categorie a bursei de la București, a anunțat intrarea în insolvență la propria cerere, după ce aceasta a fost aprobată miercuri de Tribunalul Sibiu.
Ca urmare, titlurile Concefa Sibiu au fost suspendate de la tranzacționare, iar acționarii așteaptă în prezent deznodământul procesului de reorganizare. Potrivit statisticilor, doar 10% din companiile aflate în insolvență reușesc să se redreseze și să evite falimentul.Horațiu Cercel, directorul general al Concefa care controla până recent compania, a atras în acționariat în ultimii ani mai mulți investitori de calibru, precum fondurile de pensii ING și fondul american Artio, care a intrat în acționariatul companiei în 2007.
Cercel a ieșit din acționariatul firmei la finalul anului trecut, după ce compania a înregistrat pierderi considerabile, el transferând pachetele de acțiuni către rude, respectiv Vasile și Maria Cercel, care dețin în prezent 31,16% din acțiuni, în timp ce Adina Maria Blajiu a cumpărat de la Horațiu Cercel un alt pachet de 31,5% din acțiuni.
Fondurile de pensii ale ING dețineau la mijlocul anului trecut puțin peste 5% din acțiunile Concefa pe care le-au cumpărat după transferul companiei la prima categorie a BVB pentru circa 3,5 mil. lei.
În acest moment nu se știe dacă fondurile respective mai au acțiuni la Concefa, având în vedere că de la începutul anului s-au tranzacționat volume mari de acțiuni, dar chiar dacă au reușit să-și lichideze participațiile, acestea au marcat pierderi de peste 80%.
Casa de Insolvență Transilvania a fost numit administrator judiciar al Concefa Sibiu, iar în perioada următoare urmează să se întocmească tabelul creditorilor și un plan de reorganizare care va fi prezentat creditorilor. Dacă planul de reorganizare va fi respins, atunci Concefa va intra în faliment.
Flamingo International este una din puținele companii listate pe piața reglementată care a intrat în faliment, însă cazurile de insolvențe de pe bursă au fost tot mai numeroase în ultimii ani, precum producătorul de contoare Contor Group Arad (CGC) și cel de utilaj petrolier Uztel Ploiești (UZT), care se chinuie și acum să iasă din insolvență. Alte companii precum Siretul Pașcani (SRT) au reușit să se reorganizeze.