Porumboiu n-a ratat nimic. Chiar inainte de debutul lui in lungmetraj, in cele trei “scurte” ale sale, Pe aripile vantului, Calatorie la oras si Visul lui Liviu, moldoveanul construia deja un univers pe care-l stapanea impecabil – Vasluiul si comunele lui limitrofe – cu promiscuitatea lui cand vesela, cand disperata. Provincia romaneasca irumpea pe ecran intr-o explozie de hiperrealism si lirism, furie si compasiune. Tanarul regizor era deja un autor: avea obsesii, motive recurente si o zona geografico-umana preferata, pe care o cunoastea in intimitate si din care extragea pitorescul, dar si substanta. In plus, se dovedea a fi capabil sa scoata ce-i mai bun din actori si imagine. Scenariul pentru A fost sau n-a fost l-a scris dintr-o suflare, dupa ce amintirea unui talk-show de la o televiziune “de bloc” vasluiana l-a obsedat timp de vreo 5 ani. A facut filmul cu banii de acasa, cu un buget minimal si a rupt gura targului. La giganticul talcioc cinematografic care este Cannes-ul, publicul a fost in extaz. Tragicomedia lui Porumboiu a facut sala sa se tavaleasca de ras. 15 minute de ovatii in picioare, plus un reflector pus pe un foarte emotionat Corneliu care a invitat pe toata lumea la o cafea. Dupa ce i-am vazut pe fratii Dardenne (presedintii juriului Camera D’Or) in postura de aplaudaci frenetici, n-am mai avut nici o indoiala: premiul e al lui. Scena s-a repetat identic la Karlovy Vary sau la Toronto. Cum a reusit un film atat de provincial, facut cu mijloace atat de reduse sa-i faca sa hohoteasca cinefilii internationali si sa atinga un nerv atat de universal? O explicatie ar fi ca A fost sau n-a fost e un mare film mic care aminteste de Forman in zilele lui cele mai bune si de umorul tandru-vitriolant tipic est-european. Prestigiosul LA Weekly, de exemplu, spunea despre el ca e “delirant de amuzant si muscator de critic in legatura cu ipocrizia sociala inainte si dupa Ceausescu”, ca e o dovada ca, “atunci cand vine vorba de politica, comedia e forma cea mai sincera de disidenta”.
La 16 ani dupa caderea lui Ceasescu, trei rezidenti ai unui oras de provinice, care mai de care mai perdant, se strang impreuna la o televiziune locala pentru a-si etala zelul revolutionar din acea zi istorica si a dezbate daca a fost sau nu Revolutie in oras. Cei trei “actori” (Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Teodor Corban, toti impecabili) ai acestei piese intr-un singur act sunt personalitati complet formate. Te intalnesti cu ei aproape zilnic. I-ai tot vazut band pe datorie in birtul de dupa colt, aruncand cu apa in capul copiilor galagiosi din fata blocului sau recitind cu patos din clasici la o televiziune obscura, in fata unui “operator” care crede ca filmatul din mana, tremuratul mainii e echivalent cu cautarile formale.
Toate calitatile pe care regizorul le dovedea in scurtmetrajele sale sunt aici prezente si amplificate: umorul absurd, naturaletea interpretarii, personajele savuros-patetice, extraordinarul ochi pentru detaliu, compasiunea ce alterneaza cu satira taioasa ca lama de cutit, dialogurile antologice. Un exemplu pentru cinematografia romaneasca a viitorului ca se poate face film si cu bani putin, atunci cand iti acorzi scenariul dupa posibilitati. Centrul de greutate al filmului este talk-show-ul din studio care dureaza 40 (!) de minute si care e o extraordinara mostra de virtuozitate actoricesco-regizorala: veti rade pana la lovitura lirica finala, unde din rasul cu lacrimi ramane doar lacrima. In momentele sale cele mai bune, filmul prinde contururile unei comedii umane ce aminteste de Eugen Ionescu. A fost sau n-a fost e o bijuterie miniaturala, o capodopera minora. Fara nici o indoiala.
A fost sau n-a fost (12:08 East of Bucharest); regia Cornel Porumboiu; cu: Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Teodor Corban; distribuit de Independenta Film, premiera romaneasca 29.09.2006