Politia din Madrid a detonat o masina-capcana aflata in parcarea aeroportului international Barajas, la cateva minute dupa ce reprezentantii ai gruparii ETA avertizasera telefonic despre iminenta unei explozii in zona, relateaza BBC.

Explozia controlata a avariat cateva vehicule si a provocat haos in traficul din zona, dar nu s-au inregistrat raniti. Gruparea separatista basca TEA, care a omorat circa 800 de persoane in cei 33 de ani de campanie pentru independenta teritoriilor basce, anuntase la inceputul anului ca intentioneaza sa atace tinte turistice intr-o tara in care veniturile din acest domeniu depasesc 60 de miliarde de dolari anual.

Patru atentate cu bomba s-au produs deja in zonele de coasta, in timp ce saptamana trecuta politia a arestat mai multe persoane suspectate de apartenenta la ETA. Unii analisti considera ca bomba de ieri a fost o demonstratie a faptului ca gruparea nu a fost afectata de recentele arestari.