Angela Merkel
243 articole · RSS
Angela Merkel, cel mai puternic politician european, deschide ușa ieșirii unui stat din zona euro
Ideea retragerii unui stat din zona euro nu a fost niciodată mai actuală decât în prezent, când un număr tot mai mare de analiști și șefi de state consideră că o soluție prin care Grecia și...
Cancelarul german Angela Merkel deschide calea ieșirii unui stat din zona euro
Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin Democrată, a adoptat o rezoluție prin care cere modificarea tratatelor europene pentru a permite statelor din zona euro să se retr...
Angela Merkel, cel mai puternic politician din Europa: Nu vom lăsa băncile să plece cu bani din Est
Președintele Traian Băsescu (foto stânga) a câștigat promisiunea cancelarului german Angela Merkel (dr.), cel mai important politician al Europei, că băncile străine din România nu vor fi lă...
Băsescu vrea deficit zero până în 2013. Un stat social se poate face doar dacă este performant. Ce lecție a învățat președintele de la criză
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani, că obiectivul României este să aibă, în anul 2013, un deficit bugetar zero.
Băsescu, la Berlin: "Îi rog pe ziariști să nu zâmbească, dar ne păstrăm ținta de a intra în Euro în 2015". Merkel a uitat să zâmbească
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, joi, după întâlnirea cu Traian Băsescu, că România a confirmat că vrea să adere la euro în 2015, menționând că respectă acest lucru, știind ce îns...
Merkel: G20 nu a reușit un acord privind majorarea resurselor FMI
Liderii mondiali reuniți la summit-ul G20 nu au reușit să ajungă la un acord privind majorarea resurselor Fondului Monetar Internațional (FMI), a declarat vineri cancelarul german Angela Mer...
Obama: Rezolvarea crizei europene trebuie să fie sarcina prioritară a summitului G20
Președintele american, Barack Obama, a subliniat joi, la Cannes, că rezolvarea crizei financiare europene ar trebui să fie sarcina prioritară a summitului G20, relatează AFP.
Grecii au găsit vinovații pentru situația în care se află: Germania, comparată cu regimul nazist. Vedeți aici cum arată Angela Merkel în viziunea elenilor - GALERIE FOTO
Cetățenii greci nemulțumiți de situația financiară compară Guvernul german cu regimul nazist care ocupase Grecia în al doilea război mondial, informează Daily Mail, în ediția online.
Merkel: Zona euro a fost la înălțimea așteptărilor și a făcut ce trebuia făcut pentru euro
Zona euro a fost "la înălțimea așteptărilor" și "a făcut ceea ce trebuia făcut pentru euro", după ce liderii europeni au ajuns la un acord privind un amplu plan de luptă împotriva crizei dat...