Erste Asset Management
32 articole · RSS
ZF 28 de ani. 20 de ani de UE. Horia Braun, CEO al Erste Asset Management: În cei 20 de ani de când suntem în UE, cele mai bune decizii pe care le-am luat au fost să credem în viitorul pieței financiare din România, chiar și în perioadele dificile
Dezvoltarea pieței financiare din România a fost susținută de încrederea și implicarea constantă a celor care activează în domeniu, inclusiv în perioade marcate de crize economice, presiuni politice și interes redus pentru investițiile în piața de capital, spu...
Omul care a strâns 1,8 mld. lei de la români pentru investiții
Dragoș Neacșu, 48 de ani, directorul general al Erste Asset Management, a reușit să atragă anul trecut 1,8 miliarde de lei de la investitori în fondurile mutuale pe care le administrează.
Cel mai mare fond de obligațiuni local vrea active de un miliard de euro și primul loc în regiune
Doar pentru abonații ZF Corporate
Cel mai mare manager de bani din Romania a ajuns la active de 4 mld. lei
Activele administrate de Erste Asset Management, cel mai mare manager de fonduri mutuale de pe piata locala, au depasit pragul de 4 milioane de lei (echivalentul a 910 mil. euro), dupa cel m...
Cel mai mare manager de bani: Este frustrant să ai bani de investit și să nu existe ofertă
Doar pentru abonații ZF Corporate
Fondul BCR Obligațiuni are pe mână economiile unui „oraș“ de investitori
Doar pentru abonații ZF Corporate
Cel mai mare administrator de fonduri: Nu se justifică trei autorități de supraveghere
Doar pentru abonații ZF Corporate
ZF LIVE. Dragoș Neacșu, Erste AM: ce efecte va avea înființarea supra-autorității de supraveghere financiară
Dragoș Neacșu, director Erste Asset Management, a vorbit marți la ZF LIVE despre decizia USL de a reuni CNVM, CSSPP și CSA într-o singură instituție.
Bancherul „austriac“ care a avut cheile Trezoreriei se apucă de antreprenoriat
Nicolae Albu, 36 de ani, fost director de investiții al societății de administrare Erste Asset Management, vrea să pornească un proiect pe cont propriu pe piața administrării de active după...