Irlanda
255 articole · RSS
Zona euro ar putea acorda încă șapte ani Portugaliei și Irlandei pentru plata împrumuturilor externe
Miniștrii de Finanțe din zona euro vor acorda, probabil, încă șapte ani Portugaliei și Irlandei pentru plata împrumuturilor externe primite de la UE, astfel încât să ajute ambele țări să rev...
Lista țărilor în care există suspiciuni că ar exista carne de cal în chifteluțele IKEA. România nu se numără printre acestea
IKEA a decis stoparea vânzării produselor pentru care au exista suspiciuni că ar conține carne de cal, respectiv în Cehia dar și în state precum Slovacia, Ungaria, Franța, Marea Britanie, Po...
Semn de ieșire din criză: S&P a îmbunătățit perspectiva ratingului Irlandei
Agenția de evaluare financiară S&P a îmbunătățit perspectiva ratingului suveran al Irlandei, “BBB+”, de la negativă la pozitivă, după ce Dublinul a încheiat un acord cu BCE care-i permite să...
Locuințele din cele mai scumpe zece cartiere din Londra valorează mai mult ca toată piața din Scoția
Locuințele din cele mai scumpe zece cartiere din Londra au în prezent o valoare egală cu cea însumată a piețelor imobiliare din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord, situație care sublini...
Retailerul de modă pe care îl așteaptă toți românii a început recrutările de personal
Compania a început încă de anul trecut recrutările de personal, pe listă fiind poziția de director de dezvoltare. Toți retailerii încep operațiunile pe piața locală cu recrutare de personal,...
Detaliile incursiunii militare din Algeria: Ostaticii erau înfășurați în explozibili când armata a atacat
Ostaticii erau înfășurați în explozibili atunci când armata algeriană a deschis focul asupra unui convoi de cinci vehicule cu răpitori și ostatici la bord, joi, la complexul de exploatare a...
Entuziasm scăzut pentru al șaptelea mandat al Irlandei la președinția UE
Guvernul de la Dublin a promis că 2013 va fi "anul relansării", în timp ce Irlanda a preluat, marți, președinția semestrială a Uniunii Europene, relatează Irish Independent, în ediția electr...
Sfaturile premiantului irlandez pentru repetentul român la fonduri europene:„Secretul e organizarea, la noi fiecare minister știe ce are de făcut cu banii Bruxellesului“
Irlanda, una dintre economiile europene lovite în plin de criză, a reușit să cheltuiască în ultimii șase ani fonduri structurale de 900 milioane de euro, adică aproape toți banii puși la dis...
Rezervele-surpriză de petrol oferă o șansă nesperată țărilor cuprinse de criză din Europa. Noul norocos este Irlanda
După Grecia și Cipru a venit rândul Irlandei să își pună în petrol speranțele pentru revenirea economiei.