Nadlac
22 articole · RSS
Pentru prima oară două orașe mari ale României vor fi legate prin autostradă de vestul Europei. Din păcate, Timișoara și Arad se leagă mai repede de Budapesta decât de București
Autostrada Nădlac-Arad (39 km) va fi gata în decembrie, iar cum ungurii vor termina și ei în aceeași lună autostrada Mako-Nădlac (23 km), pentru prima oară două orașe mari ale României, Arad și Timișoara, vor fi legate prin autostradă de vestul Europei.
Harta neputinței: România se chinuie de jumătate de secol să facă o autostradă de la vest la est. Până acum a construit două treimi din drum
Primul tronson al autostrăzii care va traversa țara de la est la vest a fost finalizat pe ruta București-Pitești în 1972, iar până în prezent România a construit 530 de kilometri din cei 850...
Autostrada Nădlac-Arad, care leagă România de Occident, va fi gata la finalul lui 2014, cu doi ani întârziere
Cei 39 de kilometri ai autostrăzii Nădlac-Arad, „poarta de intrare“ în România dinspre vestul Europei, vor fi gata abia la finalul anului acestuia, deși termenul inițial de finalizare era ap...
Cum va arăta harta autostrăzilor peste un deceniu: de la Nădlac la Constanța și de la Suceava la București cu 130 km/h
Autostrăzi care să traverseze România de la vest la est pe ruta Nădlac-Constanța, dar și de la nord la sud, de la Suceava până la București și Alexandria, precum și ramificații care pornesc...
Șova, la Forumul China-Europa Centrală și de Est: Până la finalul anului 2015 vom circula pe autostrada de la Nădlac la Sibiu
Ministrul marilor proiecte de infrastructură, Dan Sova, a spus, în cadrul Forumului China-Europa Centrală și de Est desfășurat la București, ca până la finalul anului 2015 se va circula pe o...
Care sunt șansele ca autostrada de 360 km dintre Nădlac și Sibiu să fie gata în 2015
O autostradă continuă între granița României cu Ungaria, la Nădlac, și orașul Sibiu, cu o lungime de aproape 360 de kilometri, va fi gata în 2015, sau cel puțin acestea sunt cele mai recente...
Președintele Băsescu vizitează astăzi autostrada închisă chiar înainte de finalizare
Președintele Traian Băsescu vizitează miercuri șantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac, unde lucrările au fost oprite.
DNA extinde ancheta în cazul lui Nelu Iordache pentru o înșelăciune de 15 milioane de euro
Procurorii DNA au extins ancheta în cazul lui Nelu Iordache, în urma unei plângeri făcute de BCR privind o înșelăciune de aproximativ 15 milioane de euro în legătură cu lucrările la tronsonu...
Cum va arăta rețeaua de autostrăzi peste câteva zeci de ani
Romania va fi brăzdată de autostrăzi și drumuri expres de la vest la est și de la nord la sud, șase poduri vor traversa Dunărea la granița cu Bulgaria, iar pe calea ferată dintre Nădlac și C...