PIB-ul Romaniei
75 articole · RSS
Revenirea economică se vede și pe Bursă, unde multe companii au raportat creșteri în T1, iar acțiunile și-au reluat creșterea
Indicele BET al celor mai importante 10 companii de pe Bursa de la București a câștigat 1% în primele două ore ale ședinței de tranzacționare, fiind influențat pozitiv de evoluțiile acțiunil...
Gheorghe Roșca, rectorul ASE: Suntem într-o perioadă de redresare falsă, trași de mecanismul global. Nu avem niciun merit
Gheorghe Roșca, rectorul Academiei de Studii Economice, este de părere că revenirea economiei prin creșterea cu 0,6% în T1 2011, anunțată în această dimineață de Institutul Național de Stati...
Tampiza, Lukoil: Băncile sunt cele care pot da credibilitate acestei creșteri economice prin reluarea activitații de creditare
Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România, actual reprezentant local al președintelui grupului rusesc, Vagit Alekperov, spune că este rezervat privind vestea legată de creș...
Opinie Daniel Dăianu: Dacă reușeam să atragem fonduri UE ieșeam mai devreme din recesiune
Datele oferite azi de Institutul de Statistică confirmă așteptările majorității analiștilor. Economia a atins pragul de jos în prima parte a anului trecut, trecând peste șocul creșterii TVA....
Costin, BNS: Indicatorii INS arată că România s-a oprit din cădere, nu că românii au un trai mai bun
Indicatorii INS arată că România s-a oprit din cădere, nu că românii au un trai mai bun, pentru că încă sunt fără locuri de muncă sute de mii de oameni și s-au închis mii de firme, a declara...
Șeful BVB: Ieșirea din recesiune va da curaj investitorilor să revină în piață. Așteptăm creșterea ratingului de țară la "investment grade"
Ieșirea din recesiune va da curaj investitorilor locali și străini să revină pe piața românească de capital și creează premisele ca ratingul de țară al României să crească la “investment gra...
ROMÂNIA A IEȘIT DIN RECESIUNE: ECONOMIA A CRESCUT CU 0,6% ÎN T1 FAȚĂ DE T4 2010. INDUSTRIA, MOTORUL CREȘTERII. Citiți reacțiile de astăzi ale celor mai importanți 10 economiști din România
Produsul Intern Brut în primul trimestru din 2011 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul anterior, arată datele flash publicate astăzi de Institutul Național de...
Bogdan Murgescu, istoric al economiei: Adevărata provocare va fi când România va atinge 60% din PIB-ul UE, nu acum când are 43%
România are încă avantajul competitiv al forței de muncă ieftine pentru că se află la 43% din media PIB-ului din Uniunea Europeană. Provocarea majoră va fi atunci când ea va atinge 60% din P...
Agricultura și industria au proptit PIB-ul în ultimul trimestru. Construcțiile și comerțul au continuat să tragă economia în jos
Revenirea agriculturii pe creștere în ultimul trimestru al anului alături de continuarea ascensiunii industriei au ajutat economia să revină în teritoriul pozitiv, după cum arată datele deta...