Polonia
1.216 articole · RSS
Întâlnire fără niciun rezultat în Polonia. Reuniunea miniștrilor de Finanțe ai UE nu a adus nicio idee nouă de combatere a crizei
Miniștrii de Finanțe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene nu au reușit, sâmbătă, să prezinte vreo idee nouă de combatere a crizei datoriilor din zona euro, mulțumindu-se să accep...
Ungaria și Polonia iau măsuri pentru a proteja interesele statului și ale populației în fața problemelor economice și a companiilor străine
Premierul ungar Viktor Orban a prezentat un "plan de acțiune pentru protejarea țării" care îi apără printre altele pe debitorii în monedă străină și a avertizat că niciun străin nu va putea...
Polonia sugerează Greciei să ceară ajutorul Clubului de la Paris pentru renegocierea datoriilor
Polonia a sugerat marți Greciei să se inspire din experiența sa de la ieșirea din comunism și să recurgă la ajutorul Clubului de la Paris, specializat în renegocierea datoriilor țărilor afla...
Polonia își pierde din strălucire în ochii investitorilor
Zlotul a scăzut la cel mai redus nivel comparativ cu euro din mai mult de doi ani, iar randamentele obligațiunilor au crescut ca urmare a temerilor că economia Poloniei va fi afectată de înc...
Știri pe scurt din Europa de Est
Banca centrală a Ungariei a venit cu un plan prin care guvernul i-ar putea ajuta pe cei cu credite în valută, care se confruntă cu rate în creștere, scrie Bloomberg. Președintele băncii Andr...
Știri pe scurt din Europa de Est
Guvernul ungar va consolida regimul fiscal bazat pe o cotă unică de impozitare în 2012 și va continua să reducă datoria publică, a anunțat premierul ungar Viktor Orban, potrivit Budapest Bus...
Căi ferate de mare viteză în Polonia cu bani de la UE
Polonezii vor să construiască până în 2020 căi ferate de mare viteză cu bani de la UE, scrie publicația poloneză Rzeczpospolita. Uniunea Europeană va finanța proiectul ambițios de construire...
Economia poloneză a crescut puternic în al doilea trimestru datorită avansului investițiilor
Economia poloneză a crescut mai rapid decât s-a anticipat în al doilea trimestru, cu 4,3% în ritm anualizat, comparativ cu 4,4% în cele trei luni anterioare, datorită creșterii investițiilor...
Polonia trece fluierând prin criză: economia a crescut anual cu 4,3% în T2
Economia Poloniei a înregistrat în trimestrul al doilea o creștere de 4,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de investiții, avansul depășind ușor estimările analiștilor, de...