administrator judiciar
6 articole · RSS
Hidroelectrica face concurs pentru 67 de manageri
Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza a declarat că în luna mai la nivelul companiei se va organiza un concurs pentru ocuparea a 67 de funcții de manager, invitând tinerii profesioniști și cu experiență să se înscrie la concurs.
Hidroelectrica a pierdut peste 111 milioane de euro din cele două contracte cu EFT în șase ani. Ambele au fost denunțate
Administratorul judiciar al Hidroelectrica a mai denunțat doua contracte directe, ambele semnate cu EFT, întreaga energie eliberată urmând să fie disponibilă începând cu 1 august pe bursa de...
Hidroelectrica: Unul din băieții deștepți și-a cerut insolvența
Euro P.E.C. avea datorii la companie de 37 mil. lei.
Hidroelectrica l-a propus pe Remus Borza pentru poziția de administrator judiciar
Viitorul administrator judiciar al companiei Hidroelectrica ar putea fi avocatul Remus Borza, coordonatorul firmei de insolvență Euro Insol, afirmă surse din piața juridică.
Cumpărătorii complexului Planorama, în insolvență, contestă raportul administratorului judiciar
Cumpărătorii din ansamblul Planorama, în insolvență, contestă raportul administratorului judiciar, printre altele pentru că în document nu sunt arătate cauzele reale ale intrării în incapaci...
Cumpărătorii Planorama: Pe lista creditorilor proiectului apar persoane fizice terțe și offshore-uri
Reprezentanții asociației cumpărătorilor din ansamblul imobiliar Planorama, în procedură de insolvență, susțin că administratorul judiciar nu a inclus în lista creditorilor niciun cumpărător...