energie
1.828 articole · RSS
Centrala virtuală, o alternativă a Enel la privatizări. „Nu trebuie să vinzi tot, dar măcar câțiva pași pot fi făcuți“
Luca D’Agnese, italianul de 47 de ani care a preluat de la începutul acestui an funcția de country manager și președinte al operațiunilor de peste 900 de milioane de euro ale Enel în România...
Guvernul a promis FMI că va desființa în vară peste 7.000 de posturi din CFR, energie și Poșta Română
Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) că va desființa în vara acestui an peste 7.000 de posturi din societățile feroviare, companiile energetice și Poșta...
Hidroelectrica cumpără servicii IT în valoare de 600.000 de euro
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie controlat de statul român, va organiza în această lună o licitație pentru a cumpăra servicii de asistență IT, valoarea contractului ajungân...
Politică internațională: Germania, energie
Germania a indicat că și-ar putea închide ultimele 17 centrale nucleare în decurs de un deceniu
Business internațional: energie, petrol
Agenția Internațională pentru Energie și-a redus proiecția privitoare la cererea de petrol la nivel mondial
Compania ungară MVM vrea să își extindă operațiunile în România
Compania Magyar Villamos Muvek (MVM), cu activități de producție, transport și furnizare a electricității, vrea să își extindă operațiunile în mai multe state europene, inclusiv în România,...
Austriecii au pus ochii pe bursa de energie și își oferă sprijinul fie pentru privatizarea OPCOM, fie pentru un nou operator
România are nevoie de o bursă independentă de energie și de liberalizarea prețului la energie pentru că investitorii străini nu vor investi în sectoare controlate politic, așa cum este secto...
Eliminarea subvenției la energie ar putea fi un loz câștigător pentru vânzătorii de centrale termice
Eliminarea subvenției la energia termică, decisă de Guvern după ultimele discuții cu FMI, va genera o creștere a debranșărilor de la sistemul centralizat și o majorare a vânzărilor de centra...
Europa de Est: Polonia, energie
În următorii ani, companiile poloneze care operează în sectorul energetic intenționează să investească peste 3 mld. euro în construcția de centrale pe gaze naturale, scrie Warsaw Business Jo...