insolventa
769 articole · RSS
Numărul firmelor care au intrat în insolvență, de 10 ori mai redus
Numărul firmelor care au intrat în insolvență în ianuarie a fost de 202, de zece ori mai puține atât față de aceeași perioadă a anului trecut, cât și comparativ cu decembrie 2010, potrivit d...
Cionca, Casa de Insolvență Transilvania: Creditorii nu obțin nimic la lichidarea companiilor de retail
În cazul companiilor de retail intrate în insolvență este în interesul creditorilor să accepte planul de redresare financiară decât să meargăspre lichidarea companiei, deoarece valoarea recu...
Băncile nu potexecuta acum garanțiile financiare la companiile în insolvență. Legea trebuie să se schimbe, spune Arin Stănescu
Băncile nu pot executa garanțiile financiare deținute în cadrul contractului de credit acordat companiilor intrate în insolvență întrucât prevederile legale nu permit acest lucru, însă inter...
Criza a făcut prima victimă în retailul de mobilă. Magazinele Staer au intrat în insolvență
Compania Staer Internațional din Galați, care deține o rețea de magazine sub acest brand, dar și o unitate de producție, a intrat în insolvență după ce Tribunalul Galați a admis cererea form...
Prima victimă în retailul de mobilă: Staer, în insolvență
Producătorul și retailerul de mobilă Staer Internațional din Galați, controlat de omul de afaceri Nicolae Ștefan, a intrat în insolvență, după ce instanța a aprobat cererea formulată de comp...
Carmel Land Development, care anunța dezvoltarea a 1.500 de locuințe la Cluj, și-a cerut insolvența
Carmel Land Development, care a anunțat dezvoltarea unui complex imobiliar cu circa 1.500 de locuințe în Cluj-Napoca, investiție de 100 mil. euro, a depus la Tribunalul București o cerere de...
Două blocuri din Voluntari, scoase la vânzare. BCR are de recuperat 20 de milioane de euro
Divizia de insolvență și reorganizare judiciară a grupului PricewaterhouseCoopers (PwC) încearcă să vândă pentru nouă milioane de euro două blocuri ridicate parțial în proiectul Terra Reside...
Dezvoltatorului Vitan Platinum Towers i s-a cerut insolvența pentru restanțe la un leasing auto
Cyprus Leasing a solicitat intrarea în insolvență a firmei Platinum Vitan Towers, dezvoltatorul proiectului rezidențial Vitan Platinum Towers din București, ca urmare a unor presupuse restan...
Acționarii rețelei de 22 de magazine bam boo spun că au cerut insolvența
Compania Andromede Decor din Ploiești, care deține pe piața din România rețeaua de 22 de magazine de cadouri și decorațiuni interioare bam boo, și-a cerut insolvența, urmând să își reorganiz...