piețele de capital
5 articole · RSS
Șeful celei mai lovite bănci, Societe Generale: Nervozitatea piețelor ar putea continua până la sfârșitul lui octombrie
Nervozitatea de pe piețele financiare ar putea continua până la sfârșitul lunii octombrie, când vor fi publicate rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, a declarat directorul general al băncii franceze Societe Generale, Frederic Oudea, transmite R...
Florin Pogonaru, AOAR: a fost prea mult pesimism acumulat pe piețele financiare. Canalul de risc pentru România poate fi scăderea cererii la export
Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, spune că situația de pe piețele financiare internaționale poate fi explicată prin pesimismul acumulat în mediile fi...
Țările din zona euro au nevoie de 80 mld. euro
Țările din zona euro au de dat un test important, în condițiile în care guvernele se pregătesc să se împrumute mai mult de pe piețele de capital
„Dacă piețele valutare ar fi ființe umane, acestea ar fi internate acum într-un spital de nebuni“
În urmă cu câteva săptămâni dolarul era pe val, îndreptându-se cu pași repezi către maximul ultimilor patru ani. Motivul? Moneda americană era principalul beneficiar al crizei datoriilor din...
Graficul care da fiori investitorilor din intreaga lume: Au ajuns piețele de capital din nou pe marginea prăpastiei?
Analiștii internaționali au urmărit evoluția indicelui Dow Jones Industrial Average (DJIA) - cel mai cunoscut indice bursier din lume de-alungul istoriei - și au observat o asemănare izbitoa...