… Pentru că, vorba cântecului, “Treceți, batalioane române, Carpații!”. Pentru că, vorba cărților de istorie, la 30 august 1940, urmare a Dictatului de la Viena, România a fost nevoită să cedeze Ungariei aproape o jumătate din teritoriul Transilvaniei.
Pentru că, în iunie 1940, urmare a ultimatumului URSS, România a cedat Basarabia (la pachet cu nordul Bucovinei și Ținutul Herței).
Pentru că, la 7 septembrie 1940, urmare a Tratatului de la Craiova, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei.
Nu dorm și pentru că, luat cu marile probleme naționale, cu plagiatul, cu nunta anului, cu divorțul anului, cu taximetristul violat și cu fetele de la paginile trei și cinci, abia de-mi mai pot aduce aminte că, la 14 septembrie 1928, a fost sfințită Crucea Eroilor Neamului, Crucea de pe Caraiman, cum i se spune, ridicată sus pe munte, la peste 2.000 de metri altitudine, pentru a nemuri pe cei care au urmat îndemnul unui cântec care se mai cântă și astăzi, între șprițuri și sughițuri, pe la nunți și alte sindrofii mondene unde asudă cel de-al cincilea Chanel.
“Treceți, batalioane române, Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.
…
‘Nainte, ‘nainte spre Marea Unire,
Hotarul nedrept să-l zdrobim.
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.”
Ceea ce, dacă privim puțin în jur, chiar am reușit. Să ne-ngropăm de vii, adică.
