Peste 900 de clienti rezidentiali si 100 de companii s-au abonat la serviciile furnizate de operatorul alternativ de telefonie fixa EUfonika in primele doua saptamani de la data activarii acestora, a declarat pentru ZF Levente Csenteri, directorul executiv al companiei Combridge SRL din Targu-Mures.
Oficialii firmei, proprietate a Magyar Telekom, care la randul sau este detinuta in proportie de 60% de gigantul Deutsche Telekom, sustin ca, in cele doua saptamani trecute de la lansarea serviciului, la call-center-ul firmei au fost primite circa 10.000 de apeluri. Singurul canal de vanzari este, pentru moment, serviciul de relatii cu clientii.
Numarul de apeluri catre numarul gratuit de la call-center a determinat de altfel compania sa-si fixeze ca obiectiv pe termen scurt “reducerea costurilor convorbirilor telefonice aferente serviciului de relatii cu clientii, folosind propriile noastre numere, alocate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii”. Oficialul Combridge sustine ca astfel “ar putea reduce costurile pe care le implica folosirea numarului gratuit, prin regularizarea costurilor cu operatorul RomTelecom.”
Potrivit declaratiilor reprezentantului Combridge, oferta EUfonika a trezit un interes sporit atat in zonele in care competitia este puternica – unde consumatorii sunt obisnuiti sa caute cele mai avantajoase oferte -, cat si in regiunile in care concurenta este aproape inexistenta.
“Apeluri au fost primite in principal din Bucuresti si din zonele in care cei doi principali operatori de cablu TV nu ofera servicii de voce”, explica Levente Csenteri.
Combridge ofera servicii de telefonie utilizatorilor romani sub brandul EUfonika desi nu detine o retea proprie de telecomunicatii.
Practic, Combridge utilizeaza retelele RomTelecom si pe cele ale altor operatori de telefonie fixa si mobila. Serviciile EUfonika sunt disponibile momentan doar pentru abonatii RomTelecom.
Acestora nu le-a fost alocat un numar separat de telefon, ci folosesc telefonul conectat la linia RomTelecom, de la care, dupa formarea unui cod, pot efectua apeluri interjudetene si internationale la tarife mai mici decat RomTelecom.