Fondul de pensii private Eureko publică în premieră structura detaliată a investițiilor, după ce arbitrul pensiilor private a anunțat că pregătește înăsprirea regulilor de raportare și transparență pentru toți administratorii de pensii.
ZF a scris într-un articol publicat anul trecut despre lipsa de transparență din industria pensiilor private, iar Comisia de Supraveghere a inițiat modificarea cadrului legislativ. Cele mai mari investiții ale fondului sunt tilturi de stat românești, care au atras 65% din activele de peste 237 mil. lei, urmate de obligațiunile emise de grupurile britanice LLoyds TSB și Royal Bank of Scotland deținute de statul britanic, cu o pondere cumulată de 4,2% din active fiecare, și de obligațiunile BEI și BERD.
În acțiuni, fondul a investit 9,9% din active, cea mai mare parte din active fiind alocată pieței locale. “Publicarea portofoliului poate fi un prim pas în direcția unui dialog mai intens cu participanții la fondurile noastre de investiții prin care ne vom putea expune opiniile și strategia de investiții”, a spus Radu Crăciun, director de investiții la Eureko Pensii din cadrul companiei olandeze Eureko.
La finele anului trecut, fondul Eureko număra 342.285 de participanți. În 2010, fondul a înregistrat un randament de 13,75%.