Cursul BNR de marți:

Euro 4,3783 -0,0023 -0,05%
Dolar american 3,3480 -0,0058

-0,17%

Moneda națională s-a apreciat ușor în prima parte a sesiunii interbancare de marți, astfel că Banca Națională a Românie (BNR) a publicat un curs de referință de 4,3783 lei/euro, cu 0,23 bani mai redus față de nivelul de luni.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de de 4,3806 lei/euro.

Totodată, paritatea pentru dolarul american a scăzut cu 0,58 bani, la 3,3480 lei/dolar.

Cursul pentru francul elvețian a coborât de la 3,6053 lei/franc la 3,6007 lei/franc.

Cotațiile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

La deschidere euro a fost cotat la 4,3800 – 4,3820 lei, cu 0,3 – 0,45 bani sub nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,3845 – 4,3850 lei/euro.

Ulterior, cursul a coborât treptat sub 4,38 lei/euro, iar la jumătatea sesiunii schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,3780 lei/euro.

Dobânzile practicate marți de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi se plasau la 1,21 – 1,71% pe an, după ce luni au fost de 1,33% – 1,83% pe an. Totodată, randamentele pentru plasamentele cu scadența la o săptămână se situau la 1,81 – 2,31%.

Potrivit dealerilor, lichiditatea este în continuare ridicată în condițiile în care valoarea programată a emisiunilor de titluri de stat în această lună este mai mică decât titlurile care vor ajunge la scadență. Astfel, o mare parte a sumelor scadente în aprilie este posibil să rămână în piață și să nu fie reinvestită în titluri de stat.