În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4710 – 4,4740 lei/euro, în scădere față de nivelul de la aceeași oră de joi, când euro era cotat la 4,4850 – 4,4890 lei.

La deschidere euro a fost transferat pentru 4,4830 – 4,4850 lei, Cel mai redus nivel tranzacționat a fost de 4,4805 lei/euro.

În prima parte a zilei cotațiile au fluctuat în intervalul 4,4800 – 4,4870 lei/euro, iar în a doua parte a zilei cursul a atins un minim de 4,4700 lei/euro.

Dealerii cred că leul s-a decorelat de regiune ca urmare a vânzărilor de euro realizate indirect de BNR pentru Ministerul Finanțelor.

Banca centrală a anunțat vineri un curs de referință în scădere cu 0,51 bani, de 4,4819 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele șapte săptămâni.

Un curs oficial inferior celui de vineri fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,57% față de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat pe 3 august, din cauza tensiunilor politice.

În sesiunea precedentă cursul a fost de 4,4870 lei/euro.

Leul s-a depreciat foarte ușor în raport cu dolarul, cursul de referință urcând cu 0,1 bani, de la 3,5729 lei/dolar la 3,5739 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elvețian a scăzut însă ușor, de la 3,7362 lei/franc la 3,7323 lei/franc.

Dobânzile afișate de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) și atrase (ROBOR) cu scadența la o zi au coborât la 5,46 – 5,96% pe an, după ce pe parcursul sesiunii precedente acestea au urcat pe piața monetară până la rata de facilitate de credite a BNR (Lombard), de 9,25%, chiar în ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii. Potrivit dealerilor deficitul de lei a fost cauzat și de plafonările recente impuse de BNR la sumele pe care le împrumută băncilor prin operațiuni repo (unde dobânda este egală cu rata de politică monetară, de 5,25% pe an), precum și de frecventele împrumuturi solicitate de Finanțe.

Totodată, dobânzile publicate de băncile comerciale pentru depozitele cu scadența la o săptămână, se plasau la 5,47 – 5,97% pe an, de la 5,53% – 6,03% pe an în ziua precedentă.