Cotațiile monedei naționale au înregistrat oscilații reduse în sesiunea interbancară de miercuri, aproape de 4,46 lei/euro, în linie cu valutele din regiune, care au consemnat de asemenea mișcări nesemnificative.
Cursul a urcat însă la un nou maxim al ultimei luni după ce a depășit pragul de 4,46 lei/euro.
La finalul ședinței de ieri, operațiunile se realizau la 4,4620 – 4,4640 lei/euro, în creștere față de nivelul de la finalul zilei precedente.
Cotațiile monedei naționale au deschis aproape de 4,46 lei/euro sesiunea interbancară de miercuri și au oscilat ușor peste acest nivel pe parcursul zilei, pe volume medii de transfer, potrivit dealerilor.
„Pentru restul acestei săptămâni prognozăm că leul va oscila între 4,43 și 4,47 lei/euro, cu cifra de creștere economică pentru trimestrul al treilea de mâine (astăzi – n.red.) alimentând probabil tendința de întărire pe care mizăm. Ne așteptăm ca economia să fi crescut cu 1% în T3 2013 în termeni trimestriali ajustați sezonier, ușor mai bine decât consensul pieței“, arată un raport al ING Bank emis miercuri dimineață.
Valutele din regiune consemnau mișcări nesemnificative spre finalul sesiunii locale.
BNR a anunțat miercuri un curs de referință de 4,4619 lei/euro, cu aproape un ban peste peste nivelul de marți. În sesiunea anterioară, cursul a fost de 4,4545 lei/euro. Cursul oficial nu mai depășise nivelul de 4,46 lei/euro de la jumătatea lunii octombrie.
Rata de schimb pentru dolarul american a coborât nesemnificativ, de la 3,3267 lei/dolar la 3,3264 lei/dolar. În același timp, cursul de referință leu/ franc elvețian a crescut de la 3,6136 lei/ franc la 3,6227 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/ franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian afișate de Banca Centrală Europeană (BCE), având în vedere că tranzacțiile cu dolari și franci elvețieni sunt nesemnificative pe piața locală.
Dobânzile afișate miercuri dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să fie reduse, de 0,79% – 1,29% pe an.
În același timp, randamentele la o săptămână se plasează la 0,98% – 1,48% pe an. Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Și dobânzile pentru scadențele de 3 și 6 luni – indicatorii utilizați ca referință în contractele de credit – au coborât în ultimele luni sub nivelul dobânzii de politică monetară pe fondul lichidității excedentare din piață. BNR a tăiat din iulie și până acum 1,25 puncte procentuale din dobânda-cheie la lei.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.11.2013