Leul a recuperat ieri teren în fața euro, ștergând o parte din pierderile acumulate în ultimele trei zile, când a consemnat noi minime istorice. Pe piața valutară euro s-a tranzacționat ieri la 4,34 – 4,35 lei.

BNR a calculat un curs de 4,3537 lei, cu 1,51 bani sau 0,35% sub vârful istoric consemnat în ziua precedentă.

“Piața este foarte liniștită, practic nu s-a mișcat nimic. Volumele tranzacționate sunt modeste”, a comentat un dealer. În prima parte a săptămânii interesul pentru tranzacționare urcase semnificativ, pe fondul volatilității crescute. În timp ce clienții de retail cumpărau agresiv valută, jucătorii străini vindeau euro, mizând tocmai pe o corecție de curs. Analiștii grupului francez Société Générale, acționarul majoritar al BRD, își sfătuiau chiar clienții la începutul săptămânii să parieze pe o întărire a leului până la un curs de 4,2 lei pentru un euro.

De data aceasta, scăderea cursului s-a produs fără o intervenție evidentă a BNR, deși dealerii se așteptau la o astfel de mișcare, după ce în ultimii doi ani s-a creat o tradiție ca banca centrală să se opună mișcărilor bruște de curs. BNR a preferat de data aceasta să se concentreze doar asupra stabilității dobânzilor pe piața monetară, organizând o licitație pentru a absorbi excesul de lei de pe piață. Băncile își împrumutau ieri lei între ele pentru perioade foarte scurte la dobânzi de 5%-6% pe an, ușor sub dobânda-cheie a BNR, de 6,25% pe an.