Moneda nationala si-a mentinut tendinta de apreciere din ultima perioada, raportul leu/euro coborand usor si in sedinta interbancara de ieri.
Euro a fost cotat, la finalul sedintei de trazanctionare, la 3,5410 – 3,5460 lei, cu 0,4 bani mai jos fata de inchiderea precedenta. Primele transferuri ale zilei au fost realizate la 3,5450 – 3,5500 lei/euro, iar investitorii au cumparat valuta pana la nivelul de 3,5500 – 3,5550 lei/euro, cotatia maxima a sedintei.
Ordinele de vanzare aparute ulterior in piata au determinat aprecierea leului, raportul de schimb coborand treptat pana in finalul sedintei. BNR a afisat un curs de referinta de 3,5458 lei/euro, cu 0,66 bani sub raportul de vineri.
Moneda americana a pierdut doi bani, referinta plasandu-se la 2,7799 lei/dolar. Doar doua banci si-au constituit luni depozite pe o luna, cu dobanda de 8,75% pe an, la BNR. Suma atrasa de banca centrala se ridica la 43 de milioane de lei.
“Lichiditatea redusa din sistemul bancar s-a reflectat luni la licitatia organizata de BNR. Nevoia de lei a bancilor face ca in continuare dobanzile pe piata monetara sa se mentina ridicate, la 9,5-11,5%. Se asteapta ca acestea (dobanzile – n.r.) sa mai scada la sfarsitul saptamanii, cand la BNR sunt scadente depozite de cateva miliarde de lei”, a declarat dealerul unei banci.
Bănci și Asigurări
Euro coboara lent spre pragul de 3,5 lei
Euro coboara lent spre pragul de 3,5 lei