Euro a devenit ieri din nou mai scump decat dolarul si pe piata de la Bucuresti, chiar daca pe pietele internationale euro a depasit paritatea cu dolarul inca de la sfarsitul saptamanii trecute. Banca Nationala a Romaniei a stabilit ieri un curs de schimb leu/euro de 33.633 lei/euro, cu 287 unitati mai mult decat luni, in timp ce dolarul a ramas pe loc si a fost cotat la 33.546 lei, cotatie identica cu cea anuntata in prima zi a saptamanii.
Evolutia de pe piata romaneasca a fost pusa de dealeri pe seama faptului ca ieri cursul monedei unice europene a depasit din nou moneda americana, atingand cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, dupa publicarea datelor economice pozitive referitoare la zona euro.
Pe pietele externe, moneda unica a fost tranzactionata ieri la un maxim de 1,004 dolari, dar la inchiderea editiei cotatia scazuse pana la 1,0017 euro pentru un dolar. Asta dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute, moneda unica a inregistrat o evolutie similara, ajungand la un curs de 1,003 dolari, pentru ca luni sa scada la 0,997 dolari.
“Nu sunt motive de ingrijorare pentru evolutia cursului leu/euro pentru ca deprecierea leului in raport cu moneda unica a fost logica in contextul miscarilor de pe pietele internationale. Ceea ce va fi mai rau este faptul ca daca euro continua sa se intareasca in fata dolarului, Banca Nationala a Romaniei va avea mult mai mult de furca pentru a creste dolarul asa cum vrea”, spune Cristian Sporis, senior dealer la Raiffeisen Bank.
Daca previziunile potrivit carora euro ar ajunge la sfarsitul anului sa valoreze 1,03 dolari se vor adeveri si daca se ia in calcul un cos valutar in care valuta europeana are o pondere de 60% si cea americana 40%, atunci este posibil ca in decembrie euro sa valoreze 34.500 lei, in timp ce dolarul doar 33.460 lei.
Potrivit analistilor, cursul monedei unice a fost influentat de performantele economice inregistrate de cele 12 state care fac parte din zona euro. Pe de alta parte, evolutia descendenta a dolarului a fost provocata si alimentata si de tensiunile interne din Statele Unite, pe fondul alegerilor legislative de marti, organizate la jumatatea mandatului prezidential, si cu o zi inainte ca Rezerva Federala sa ia o decizie cu privire la ratele dobanzilor.
Majoritatea analistilor se asteapta ca banca centrala americana sa intervina pentru redresarea economiei nationale prin reducerea ratelor dobanzilor.
Pe de alta parte, ei estimeaza ca Banca Centrala Europeana va lua decizia de a mentine ratele percepute in zona euro, in cadrul reuniunii de joi.
La casele de schimb, liniste
Operatorii caselor de schimb nu pareau ieri sa stie ca euro a depasit din nou dolarul si nici faptul ca pentru aceste sfarsit de an se astepta o crestere a cursului leu/dolar, pentru ca fata de saptamanile trecute cursurile erau aproape nemodificate. Un dolar era ieri cotat la cumparare intre 33.450-33.500 de lei si la vanzare intre 33.650-33.750 lei. Pentru euro cotatiile afisate erau de 32.500-32.600 de lei la cumparare, respectiv 33.400-33.500 la vanzare. “Cotatiile sunt usor in crestere fata de dimineata, dar nu spectaculos. Oricum in ultimele saptamani s-au facut foarte putine tranzactii. Poate de acum incolo ca de obicei iarna se face mai multa treaba”, a declarat un operator de la o casa de schimb. Ani buni casele de schimb erau ca un barometru pentru piata, orice fluctuatie de curs sau orice previziune fiind imediat speculata de patronii acestora.