Leul nu a dat semne ca ar fi influentat de evolutiile de pe scena politica, inregistrand chiar o usoara intarire in ciuda aparitiei informatiilor privind decizia lui Theodor Stolojan de a se retrage.

“Ma asteptam la o depreciere a leului, in schimb am vazut ca in piata s-a vandut valuta. Este posibil ca in spatele acestor vanzari sa se fi aflat BNR”, a comentat un dealer. Euro era tranzactionat ieri dimineata la 3,93 lei, dar in primele ore a urcat pe fondul cererii de valuta, atingand un maxim de 3,96 lei. De la acest nivel au aparut insa ordine de vanzare de valuta, chiar inainte de anuntarea deciziei lui Stolojan. Astfel, euro a coborat spre 3,94 lei. Spre sfarsitul zilei euro a recuperat o parte din teren, revenind peste pragul de 3,95 lei, insa pe fondul tranzactionarii unor volume reduse. BNR a calculat ieri un curs de 3,9249 lei pentru un euro, cu 0,98 bani peste nivelul precedent. Dolarul a pierdut 2,65 bani, coborand la 2,9129 lei.  Piata nu reactionase de altfel nici la nominalizarea lui Theodor Stolojan pentru functia de premier, de saptamana trecuta, desi vestea a fost considerata pozitiva, intrucat parea sa puna capat unei perioade de incertitudine. Pe de alta parte, lichiditatea pe piata valutara este scazuta, majoritatea ordinelor provenind de la importatorii locali. Jucatorii straini evita sa mai ia pozitii semnificative si pe termene mai lungi dupa atacul ratat asupra leului din octombrie. Atunci BNR a intervenit pe piata, cand cotatiile se apropiau de pragul psihologic de 4 lei, iar piata se asteapta ca acest nivel sa fie din nou aparat. In contextul lichiditatii foarte scazute, jucatorii acorda putina atentie stirilor din economia reala sau de pe scena politica. Practic, nici informatiile privind negocierile politice, nici stirile pozitive privind inflatia sau deficitul de cont curent nu au intrerupt tendinta de depreciere a leului. Analistii locali vorbesc deja despre stabilizarea cursului la niveluri de peste 4 lei in 2009, insa nimeni nu indrazneste sa estimeze cand acest prag psihologic va fi depasit. Pe piata monetara dobanzile au stationat in apropierea nivelului de 10% pe an, in conditiile in care bancile au acumulat lichiditati excedentare, pregatindu-se pentru incheierea actualei perioade de constituire a rezervelor minime.  
Subiecte #euro?#leu