Moneda unica europeana a coborat ieri la Londra pana la 0,8963$, inregistrand cea mai scazuta rata de schimb fata de dolar din 19 mai, cand a atins minimul istoric de 0,8845$.

Marcata de o slabiciune din ce in ce mai accentuata dupa ce, luna trecuta, Statele Unite au anuntat o rata de crestere a Produsului Intern Brut pe trimestrul al doilea de 5,2%, net superioara celei din tarile membre ale Uniunii Monetare, euro a primit o noua lovitura marti, cOnd Departamentul Muncii din SUA a raportat o dinamica peste asteptari a productivitatii.

Moneda europeana a ajuns astfel sa fie cotata sub pragul de 0,90 dolari, in conditiile in care, potrivit perceptiei pietelor financiare, cresterea mai importanta decOt se estimase a productivitatii in SUA confirma scenariul unei “aterizari line” a supraancalzitei economii americane.

Dupa ce a coborat la 0,8993 dolari, euro si-a revenit usor, tranzactionOndu-se marti seara la 0,9019 dolari. Luni, pe piata din New York, euro incheiase ziua la rata de schimb de 0,9068 dolari.

Este a doua oara in cursul unei saptamOni in care euro ajunge sub 0,90 dolari. Initial, moneda europeana a fost afectata de stirea usor dezamagitoare privind evolutia ratei somajului in Germania. Piata germana a fortei de munca a cunoscut o ameliorare vaga in iulie, cu o scadere de 9.000 a numarului somerilor fata de luna anterioara, in conditiile in care analistii se asteptau la o scadere mult mai importanta, de circa 18.000.

Departamentul Muncii din SUA a anuntat, marti, ca productivitatea in economia americana a crescut cu 5,3% in al doilea trimestru al lui 2000, comparativ cu aceeasi perioada din 1999. Mai mult, costurile salariale au scazut cu 0,1%.

Analistii estimasera un spor al productivitatii de 4,5% si o majorare a costurilor salariale de 0,5%. Aceste cifre denota o crestere neta a productiei, combinata cu o diminuare a orelor de munca prestate, performanta datorata in special investitiilor in tehnologia informatiei.

In aceste conditii, pietele financiare si-au recapatat increderea in economia americana, mai ales ca Rezerva Federala a indicat ca nu exista motive pentru o noua majorare a dobanzilor.

Euro a devenit cea mai slaba dintre principalele valute dupa ce o serie de declaratii ale guvernatorului bancii centrale a Japoniei, Masaru Hayami, au dat nastere unui val de speculatii legate de iminenta unei cresteri a dobanzilor, chiar in cursul acestei saptamani.