O uniune monetară din care făceau parte 15 state a existat și în 1992. Doi ani mai tâziu, cu deficitele bugetare scăpat de sub control și cu hiperinflația care domina economiile celor 15, doar doi membri ai fostei Uniuni Sovietice au mai păstrat rubla ca monedă.

La 20 de ani de atunci, aproape de noi, politicienii greci amenință să rupă termenii acordului de salvare cu creditorii internaționali. Spania solicită ajutor, iar Nordul bogat se sustrage finanțării Sudului cu probleme.

În aceste condiții, agenția Bloomberg încearcă să facă o paralelă între condițiile politico-economice care au condus la destrămarea URSS și a monedei unice a spațiului ex-sovietic- rubla – și cele de astăzi în care moneda unică europeană – euro – trece prin cele mai mari convulsii ale scurtei sale existențe.

Fără să-și atribuie sieși vreun merit, autorul articolului consultă mai mulți istorici care, spune el, se întreabă dacă nu cumva zona euro este pe cale să se confrunte cu un exod similar celui din timpul destrămării uniunii monetare a spațiului ex-sovietic.

Ceea ce trebuie spus de la bun început, în afară de cele tratate în articolul din Bloomberg, este că Uniunea Sovietică s-a destrămat înaintea uniunii monetare. URSS s-a destrămat în 1991, tot în acest an s-a destrămat și Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în cadrul căruia era folosită “rubla transferabilă”, deci rubla transferabilă nu-și mai avea, dintr-odată, rostul. Rubla a rezistat până după 1992, dar cele 15 țări din fosta URSS aveau deja de gând, după declararea independenței, să adopte o monedă proprie.

Bloomberg insistă și arată că, indiferent de rațiunile istorice, experiența ne spune că un colaps al unei uniuni monetare conduce spre pierderi de venituri, spre inflației, drept urmare oamenii au dreptul să fie speriați de ea. “O ieșire murdară”, după cum o numește Harold James, profesor de istorie la Universitatea Princeton, autor de cărți despre globalizare și Marea Depresiune, citat în ancheta Bloomberg.

Sigur, admite Bloomberg, diferențele dintre Uniunea Sovietică și Uniunea Europeană sunt mai mari decât asemănările, dar există și paralele care pot fi utile în evaluarea actualei crize a datoriilor suverane. Ambele uniuni au fost construite după războaie, ca răspuns la traume colective și în ambele cazuri generația fondatoare a dispărut înainte de intrarea în criză sau de colaps.

“Uniunea Sovietică s-a format după Primul Război Mondial, iar Uniunea Europeană după Al Doilea Război Mondial. Dar sovieticii și statele membre ale URSS au avut cel puțin limbajul comun, cumunismul”, susține Ivan Krastev, președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia.

Când principiul fondator și unificator – comunismul – a fost pus la îndoială, în parte prin întoarcerea democrației în țările foste satelit ale URSS și după căderea Zidului Berlinului (1989), credința în guvernarea centralizată a sovietelor a dispărut, arată el.

Plecarea Greciei din zona euro ar fi o lovitură pentru UE pentru că ar lovi în rațiunea de a fi stabilită la fondarea Uniunii în 1957 (Tratatul de la Roma), adică rațiunea de a pune bazele unei uniuni cât mai strânse, spune, în aceeași anchetă a Bloomberg, și Mark Mazower, director al Centrului pentru Istorie Internațională de la Universitatea Columbia, autor al mai multor cărți despre evoluția Europei și evoluțiile istorice ale Greciei.

De ce? Pentru că apariția UE a fost posibilă ca urmare a unei viziuni ideologice a unei elite. Odată ce o anume viziune ideologică despre viitor este contrazisă de evenimente, apare o problemă: “O astfel de pierdere a încrederii în ideologia sa a fost devastatoare pentru Uniunea Sovietică “

Colapsul rublei a urmat dezmembrării URSS, descrisă în cartea istoricului Stephen Kotkin “Armageddonul evitat”, drept o dezmembrare accidentală sub mandatul lui Mihail Gorbaciov și Boris Elțin. Nu s-a dorit asta, dar aici s-a ajuns. Rusia și-a declarat suveranitatea față de URSS (pe 12 iunie 1990 a fost adoptată Declarația de suveranitate de stat a RSFSR – n.n.), iar Ucraina, Belarus și Moldova au urmat-o. A fost primul pas spre dizolvarea a unei federații de 286 de milioane de locuitori. Zona euro are o populație de 331 de milioane de locuitori. Încercările lui Gorbaciov de a forma o nouă Uniune au eșuat, iar, în 1991, Rusia, Ucraina și Belarus au format Comunitatea Statelor Independente, care nu a avut niciodată un parlament comun, un președinte sau o cetățenie cumune.

În timp ce cele trei țări au acum monede separate, ele sunt încă interconectate din punct de vedere economic.
Rusia rămâne, pentru Ucraina, cel mai mare partener comercial, reprezentând 28% din totalul exporturilor și 38% din totalul importurilor sale. În Estonia, singurul stat ex-sovietic care a adoptat moneda euro, comerțul cu Rusia înseamnă doar 9% din total.

Care este lecția pentru UE, se întreabă Bloomberg?

Trebuie să privim atent la ceea ce face Germania. Trebuie precauție atunci când vorbim despre o Europă cu două viteze sau despre o zonă euro mai mică spune Krastev. Pentru că lucrurile nu se prăbușesc atunci când apar probleme la periferie, ci în nucleul lucrurilor.
Dezintegrarea nu apare pentru că toată lumea vrea să meargă pe drumul lui, ci când viziunile sunt diferite, iar, în cazul nostru, frontierele de solidaritate încep să se reducă, mai opinează Krastev.

Scenariul alternativ a uniunii politice mai adânci, în încercarea de a salva moneda euro, ar putea fi chiar mai periculos, susține, la rândul său, istoricul britanic Antony Beevor. Și argumentează: Dacă această Uniune politică se va realiza, iar Bruxellesul va controla economiile șchioape din Sud, atunci vom avea de-a face aproape cu o dictatură care va produce opusul a ceea ce s-a dorit, adică o trezire a “monstrului naționalismului.” Iar Bloomberg dă exemplul Greciei sau al Finlandei unde partidele extremiste au câștigat un număr important de voturi.

Când statele URSS au revenit la vechile granițe, uniunea fiscală s-a dezintegrat. Au urmat deficitele și hiperinflația. Introducerea reformei monetare de către Banca Rusiei (singura care emitea ruble), în 1993, și stabilirea unore restricții mai dure – spre surprinderea celorlalte bănci centrale – a însemnat lovitura de grație pentru rublă.

Cancelarul german Angela Merkel, arată Bloomberg, a repetat, în noiembrie trecut, că moneda euro este liantul care ține Europa unită. Eșecul ei ar însemna, așadar, un eșec al Europei.

Problema este că o monedă unică are nevoie de un liant care trece dincolo de interesele economice comune, după cum arată experiența rublei. Adică: moneda unică înseamnă încredere. Nu este neapărtat nevoie de sentimentul emoțional al unei cetățenii comune. Dar este bine să existe sentimentul comun al apartenenței, conchide același Krastev citat de Bloomberg.

Trebuie adăugat, spune noi, că, după colapsul URSS, după destrămarea uniunii monetare din jurul rublei, fiecare stat a luat-o pe drumul său, iar FMI a fost, până la urmă, cel care a ajutat aceste state ale fostei URSS. Dar fiecare țară are acum destinul ei, mai bun sau mai rău, și niciunul nu a dispărut de pe scena istoriei.

Dacă zona euro poate învăța ceva “tehnic” din aceasta să învețe. Pentru România (care nu a făcut evident parte din zona rublei) dispariția URSS și chiar a “rublei transferabile” a însemnat eliberarea. Dar dispariția CAER a costat-o enorm, din punctul de vedere al comerțului, pentru că și-a pierdut piețele. Mai mult, România nu și-a recuperat nici la acest moment “rublele transferabile” pe care le-a investit în economiile “tovarășilor” de mai de la est – vezi cazul Ucrainei.