Cursul BNR de marti:
| Euro | 4,3764 | +0,0097 | +0,22% |
| Dolar american | 3,2321 | +0,0167 |
+0,52% |
Leul s-a depreciat ușor în prima parte a sesiunii interbancare de marți, ca urmare a cererii comerciale de valută, spun dealerii, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință de 4,3764 lei/euro, în creștere cu 0,97 bani față de luni.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3667 lei/euro.
Pentru moneda americană, referința a urcat cu 1,67 bani, de la 3,2154 lei/dolar la 3,2321 lei/dolar. La finalul săptămânii precedente, rata de schimb s-a plasat la 3,2033 lei/dolar, reprezentând cel mai redus nivel din 11 noiembrie 2011.
În același timp, referința pentru francul elvețian a urcat marți, la 3,5553 lei/franc, de la 3,5321 lei/franc luni.
Cursurile leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
La deschidere euro a fost tranzacționat la 4,3760 lei, ușor peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,3715 – 4,3725 lei/euro.
Ulterior, ordinele de cumpărare de euro au ridicat cotațiile peste 4,38 lei/euro, iar cel mai ridicat nivel tranzacționat a fost de 4,3860 lei/euro.
Spre jumătatea zilei, cotațiile au coborât ușor sub 4,38 lei/euro. Dealerii spun că jucătorii locali sunt principalii cumpărători de euro, iar volumele de tranzacționare sunt mici spre medii.
Dobânzile pentru plasamentele cu scadență la o zi au scăzut ușor, de la 5,75 – 6,25% la 5,58 – 6,08%, iar randamentele la o săptămână au coborât de la 5,64 – 6,14% la 5,56 – 6,06%.