Leul a pierdut ieri terenul câștigat în fața euro la începutul săptămânii, iar cotațiile pe piața valutară interbancară au revenit peste 4,11 lei pentru un euro, pe fondul unui nou val de aversiune la risc determinat de acutizarea crizei nucleare din Japonia.
BNR a calculat ieri un curs de 4,1152 lei pentru un euro, cu 0,68 bani peste nivelul precedent. Dolarul a câștigat 0,56 bani, urcând la 2,8468 lei. “Volumele au fost foarte mici”, comentează un dealer. Analiștii locali se așteptau ca leul să se întărească ușor, în condițiile în care accelerarea inflației în martie ar putea să determine BNR să tolereze o apreciere mai mare a cursului.
Totuși, jucătorii străini sunt reticenți și nu mai au curajul să facă pariuri agresive, după ce cursul a coborât cu peste 3% în mai puțin de două luni. Pe piața monetară băncile își împrumută lei între ele pentru termene foarte scurte la dobânzi de 2%-3% pe an, în condițiile în care se menține un exces de lichidități.