Leul a pierdut din nou teren ieri în fața monedei europene pe o piață calmă, iar cursul oficial a urcat la 4,2341 lei/euro, cu aproape doi bani peste paritatea afișată marți. Leul a evoluat în linie cu celelalte valute din regiune, în condițiile în care persistă incertitudinea privind impactul pe care criza din Grecia îl va avea asupra piețelor din Europa Centrală și de Est.
“Monedele țărilor emergente europene s-au tranzacționat într-un teritoriu negativ în dimineața zilei de joi. Leul a deschis aproape neschimbat, dar a pierdut teren în raport cu euro în cursul dimineții”, a comentat un dealer. Leul a continuat să piardă teren și în a doua parte a zilei de ieri, astfel că spre finalul ședinței tranzacțiile se perfectau aproape de 4,237 lei/euro. În schimb, moneda națională a oscilat nesemnificativ față de dolarul american, cursul afișat de BNR fiind de 2,9259 lei/dolar.