BNR a calculat ieri un curs de 4,2792 lei pentru un euro, în creștere ușoară față de vineri, însă tendința ascendentă a cotațiilor s-a accentuat în a doua parte a zilei, după anunțul cursului oficial. Astfel, euro a ajuns să fie cotat după-amiază la peste 4,29 lei, fiind din nou amenințat pragul de 4,3 lei/euro. Dealerii acuză tot tensiunile din zona euro drept principal motiv al deprecierii leului, respectiv “amenințarea” falimentului Greciei. Zlotul a pierdut ieri circa 2% în raport cu euro, iar forintul aproape 2,5%, în condițiile unor piețe financiare de mai mare adâncime decât la București. Pe piața locală persistă ideea că BNR ar putea fi prezentă indirect pe piață pentru temperarea tendinței de creștere a euro sau că ar “apăra” pragul de 4,3 lei/euro, deși semnalele dinspre banca centrală au arătat că nu au existat intervenții în ultima perioadă. Pe piața monetară lichiditatea este confortabilă după cum o arată scăderea dobânzilor pe o zi până la 4,23%. Vineri o bancă mare a absorbit nu mai puțin de 1,5 mld. lei de la BNR printr-o operațiune repo pe o săptămână.