Cotațiile monedei naționale fluctuau ușor peste nivelul de 4,6150 lei/euro la finalul ședinței de tranzacționare de ieri, leul fiind singura monedă din regiune care nu a reacționat pozitiv după ce președintele BCE a spus că instituția este pregătită să facă orice pentru a proteja moneda unică.

În jurul orei 17:00, euro era cotat la 4,6155 – 4,6180 lei, ușor peste nivelurile de la aceeași oră de miercuri, care se ridicau la 4,6135 – 4,6165 lei/euro.

Primele operațiuni ale zilei de ieri au fost realizate la 4,6210 lei/euro, iar în prima parte a sesiunii cursul a oscilat aproape de 4,62 lei/euro. Ulterior, cotațiile au coborât ușor, pe fondul unor vânzări de euro realizate de jucători străini, până la un minim de 4,6125 lei/euro, în timp ce valutele din regiune au consemnat câștiguri de până la 1,1%, după ce președintele BCE, Mario Draghi, a declarat că instituția este pregătită să ia toate măsurile pentru a proteja euro.

Totodată, el a indicat că BCE este pregătită să intervină pentru reducerea costurilor de împrumut aflate la niveluri nesustenabile în cazul unor țări. Banca se află sub presiune din partea statelor zonei euro pentru a-și asuma un rol mai important în lupta împotriva crizei datoriilor. Președintele BCE a subliniat progresele “extraordinare” ale liderilor europeni în ultimele șase luni, însă a avertizat că rolul băncii centrale nu este de a acționa în locul acestora.

Pe plan local, jucătorii așteaptă rezultatul referendumului care va avea loc duminică pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

BNR a anunțat ieri referințe în creștere pentru euro și dolar, de 4,6205 lei/euro, respectiv 3,8098 lei/euro, însă cursurile nu au depășit recordurile istorice de marți. În sesiunea precedentă, referința BNR pentru euro a coborât cu 2,11 bani, la 4,6186 lei/euro, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani, la 3,8040 lei/dolar. În ședința de marți, cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar, însă miercuri și joi avântul euro s-a temperat brusc, dealerii indicând intervenții mai puternice din partea băncii centrale, față de perioada anterioară când caracterizau aceste operațiuni drept “discrete”.

Banca Centrală Europeană, care culege date de pe piață cu circa două ore mai târziu decât BNR, a calculat ieri un curs de referință de 4,6230 lei/euro, în urcare cu 9,3% față de nivelul din urmă cu un an.

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinței de marți, doborând record după record, sentimentul jucătorilor fiind puternic influențat de turbulențele politice din România. Leul s-a depreciat joi și în fața francului, referința urcând de la 3,8455 lei/franc la 3,8474 lei/franc. În ședința de marți cotația a atins maximul din 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc. Dobânzile practicate joi de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi se situau la 4,78 – 5,26% pe an, aproape de nivelurile din ziua precedentă, de 4,76 – 5,24% pe an.

Totodată, randamentele cu scadența la o săptămână au coborât de la 4,86 – 5,34% la 4,83 – 5,32% pe an.