Cotațiile monedei naționale s-au stabilizat în a doua parte a sesiunii interbancare de ieri, iar cursul oscila ușor peste 4,5750 lei/euro spre finalul zilei, într-o piață cu volume modeste ale transferurilor. În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,5755 – 4,5780 lei/euro, nivel similar cu cel de la aceeași oră de luni. În debut, băncile cotau euro la 4,5750 – 4,5780 lei, iar în prima oră de tranzacționare cursul a coborât ușor, la 4,5710 – 4,5740 lei/euro. Ulterior, cotațiile au urcat treptat până la un maxim de 4,5790 lei/euro, iar dealerii spun că ordinele de cumpărare de euro au venit atât de la jucători străini, cât și de la locali. Potrivit dealerilor, după acest maxim au apărut în piață ordine de vânzare de valută, cel mai probabil intervenții indirecte din partea BNR, iar cursul a revenit spre 4,57 lei/euro. Referința BNR a urcat foarte ușor, de la 4,5687 lei/euro la 4,5693 lei/euro. Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul, iar referința a coborât cu 1,05 bani, de la 3,5248 lei/dolar la 3,5143 lei/dolar. În același timp, cursul oficial leul/franc elvețian a crescut foarte ușor, de la 3,7794 lei/franc la 3,7799 lei/franc.
Bănci și Asigurări
Euro s-a stabilizat ușor peste 4,5750 lei/euro
Cotațiile monedei naționale s-au stabilizat în a doua parte a sesiunii interbancare de ieri, iar cursul oscila ușor peste 4,5750 lei/euro spre finalul zilei, într-o piață cu volume modeste ale transferurilor.