In ciuda evolutiei precaute a economiei mondiale, fostele state comuniste din Europa dezvaluie cresteri economice mai mari decat nivelul estimat de analisti. Se estimeaza ca in acest an aceste economii vor avansa cu 4,5-5%. Statele din aceasta regiune au atras in 2003 investitii straine importante, de aproape 28 miliarde de dolari potrivit estimarilor Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, acest fapt datorandu-se apropierii cu repeziciune a momentului aderarii la Uniunea Europeana a unui grup de 8 state foste comuniste.
Asa se face ca pe ultima suta de metri tari precum Polonia, Ungaria sau Slovacia se lupta pentru atragerea investitorilor straini carora sa le vanda ultimele companii aflate in portofoliile statului.
Crucisatorul LNM
In Polonia, de exemplu, companiile din industria siderurgica au fost la mare cautare. In competitia pentru cel mai important combinat polonez, Polskie Huty Stali (PHS), au intrat in competitie U.S. Steel si grupul LNM, al doilea jucator mondial pe aceasta piata, dupa luxemburghezii de la Arcelor. Castigator a fost desemnat LNM, care a platit peste un miliard de dolari pentru compania poloneza. Acesteia i s-au mai adaugat doua achizitii: Huta Czestochowa, tot din Polonia, si Nova Hut, din Cehia.
Grupul omului de afaceri indian Lakshmi Mittal a incercat sa intre si in Ungaria, fiind unul dintre cei care au depus oferte pentru preluarea a aproape 80% din otelaria Dunaferr, aflata deocamdata in proprietatea statului maghiar.
Granitele MOL
In acest an, Ungaria a reusit sa incheie privatizarea bancilor, dupa ce Postabank, numarul 7 in Ungaria, a fost achizitionata de banca austriaca Erste Bank pentru aproximativ 460 milioane de dolari. In noiembrie, a fost vanduta si banca ipotecara Foldhitel es Jelzalogbank Rt (FHB), specializata in acordarea creditelor ipotecare.
Atentia ziarelor a fost retinuta si de compania petroliera ungara MOL. In iulie, MOL a castigat in fata austriecilor de la OMV 25% din compania croata INA pentru care a platit, prea mult dupa parerea unora, 505 milioane de dolari. MOL a depus oferte pentru achizitionarea SNP Petrom si pentru compania ceha Unipetrol, ambele urmand a fi privatizate anul viitor.
La sfarsitul lunii octombrie, a fost anuntata o posibila fuziune dintre compania ungara si liderul pietei poloneze, PKN Orlen. Fuziunea ar putea fi finalizata in 2005 sau 2006 si ar duce la crearea unui grup cu o valoare de peste 6 miliarde de dolari, un veritabil rival pentru companiile multinationale sau pentru marile grupuri rusesti.
Un alt stat candidat la UE, Slovacia, a scos la vanzare 49% din actiunile producatorului de electricitate Slovanske Elektrarne (SE). Cinci firme s-au aratat interesate, printre care s-ar putea numara omologul ceh al SE, CEZ, si rusii de la Inter RAO UES. Din aceasta privatizare, statul ar putea obtine pana la 300 milioane de euro.
Alte banci
Revenind in sectorul bancar est-european, ar mai putea fi mentionate doua privatizari din doua state care nu se numara printre viitorii membri de anul viitor ai UE, Serbia si Bulgaria. Serbia a vandut Postbanka grecilor de la EFG Eurobank Ergasias, numarul 3 pe piata elena, iar autoritatile bulgare au reusit privatizarea ultimei banci din portofoliu, DSK Bank. Castigatorul licitatiei a fost OTP, din Ungaria, care a platit 311 milioane de euro pentru al doilea jucator din sectorul bancar din Bulgaria, dupa criteriul profitului obtinut.
Imaginea vecinilor nostri a avut insa de suferit dupa ce a renuntat sa vanda 65% din BTC, operatorul national de telecomunicatii, catre fondul de investitii american Advent, si a decis sa se uite cu o mai mare atentie la oferta consortiului turc condus de Koc Holding. Advent a depus o contestatie, iar Autoritatea de Privatizare a suspendat negocierile.
Guvernul bulgar mai are la activ un esec. Dupa ce initial a refuzat sa vanda producatorul de tutun Bulgartabak unui consortiu condus de Deutsche Bank, pe motiv ca acordul era dezavantajos, Banca Mondiala a amenintat Bulgaria ca daca nu vinde Bulgartabak nu va mai primi o transa de credit de 150 milioane de dolari. In cele din urma, autoritatile bulgare au decis ca ar fi mai bine sa vanda compania pe bucati, varianta respinsa initial. Ca rezultat, Phillip Morris, British American Tobacco si Gallagher si-au exprimat interesul.
In ceea ce priveste investitiile de la zero, companiile au fost mult mai reticente. Autoritatile slovace au reusit sa atraga grupul francez PSA Peugeot Citroen, care va investi 700 milioane de euro pentru constructia unui centru de asamblare. In prezent, Hyundai Motor se gandeste care va fi locatia unei fabrici, candidatele pentru acest proiect fiind Cehia, Polonia, Slovacia si Ungaria.
Emotiile investitorilor straini in Rusia
Dupa cinci ani de la criza financiara din 1998, Rusia conduce plutonul economiilor in curs de dezvoltare din Europa de Est, estimarile pentru acest an indicand o crestere economica de nu mai putin de 6%. Drumul spre bunastare si democratie nu este drept, astfel ca anul 2003 a adus Rusiei de toate: raiduri si arestari, alegeri parlamentare, scaderi bruste ale pietelor financiare, fuziuni esuate, dar si investitii de anvergura.
Incepuse bine…
In primele trei luni ale anului, Iukos, cea mai insemnata companie petroliera din Rusia, inregistra vanzari cu 94% mai ridicate decat in perioada similara a anului 2002, iar profitul net se majorase de aproape 3 ori.
Pe 22 aprilie se anunta proiectul de fuziune dintre Iukos si Sibneft, al cincilea jucator de pe piata ruseasca a petrolului. Noul grup ar fi ajuns la o capitalizare bursiera de 35 miliarde de dolari, si ar fi devenit a patra companie petroliera din lume, dupa ExxonMobil, Royal Dutch/Shell si British Petroleum.
Apoi au inceput problemele. Mai intai, pe 2 iulie, a fost pus sub acuzatie Platon Lebedev, unul din principalii actionari ai Iukos, sub acuzatia ca ar fi delapidat statul cu peste 280 milioane de dolari incepand cu 1994, cu ocazia privatizarii companiei Apatit, liderul pe piata rusa a ingrasamintelor.
O serie de oameni de afaceri au apreciat ca actiunea autoritatilor reprezinta un atac la adresa elitei corporatiste autohtone, inainte de alegerile parlamentare programate pentru luna decembrie.
Atentia s-a mutat asupra unui alt om de afaceri, de asemenea actionar al Iukos.
Mihail Hodorkovski, oligarhul anului
Cel mai bogat om din Rusia, director executiv si actionar Iukos, declara atunci ca nu se va lasa intimidat de ancheta in care este implicat partenerul sau Lebedev, considerand ca amandoi sunt “pioni in mijlocul unei lupte pentru puterea politica”.
Investigatiile autoritatilor de la Kremlin au luat insa amploare, si au aratat ca Iukos a platit in 2002 impozite dubios de mici, in timp ce dividendele varsate in conturile actionarilor se ridicau la suma record de 700 milioane de dolari.
Dupa o serie de raiduri la sediul din Moscova al companiei petroliere si la birourile din Sankt Petersburg ale grupului Menatep, care detine 61% din actiunile Iukos, apele parca se mai linistisera. Aparusera chiar zvonuri potrivit carora companii precum Chevron Texaco sau Exxon negociaza cu Iukos o eventuala preluare a unui pachet de actiuni ale companiei rusesti. Discutiile cu Exxon au fost confirmate la un moment dat de catre presedintele rus Vladimir Putin, surse apropiate negocierilor afirmand ca grupul american ar fi dispus sa plateasca pana la 25 miliarde de dolari pentru 40% din Iukos.
Primul bogatas al Rusiei, arestat
Investigatia asupra companiei petroliere a atins punctul culminant la sfarsitul lunii octombrie, cand a fost arestat Hodorkovski, fiind acuzat de frauda si evaziune fiscala. Bursele rusesti au cazut brusc, iar investitorii s-au grabit sa cumpere dolari. Negocierile cu Exxon au fost intrerupte, pana la clarificarea situatiei, iar o alta tranzactie importanta, preluarea de catre compania franceza Danone a producatorului de lactate, sucuri si ae minerale Wimm-Bill-Dann, a fost suspendata.
Analistii declarau, la unison, ca este o lovitura data imaginii tarii pe plan international. Rusia fusese plasata la inceputul lunii octombrie, de catre agentia de rating Moody’s, in categoria statelor recomandate pentru investitii.
Dupa cateva zile, procurorii rusi au confiscat un pachet de 44% din Iukos, in care erau incluse si actiunile lui Hodorkovski.
Nici sfarsitul anului nu a scutit grupul de emotii. La mijlocul lunii decembrie, s-a decis inmormantarea” a ceea ce ar fi devenit al patrulea producator mondial de petrol, IukosSibneft. In acelasi timp insa, exista si o veste buna: Exxon se arata din nou interesat de o felie din Iukos.
Solutia se afla in mainile d-nei Popova
Martorul principal in cazul de frauda in care este implicat Hodorkovski este Yelena Collongues-Popova, nascuta in Moscova, dar avand rezidenta la Paris. Popova a declarat ca pe parcursul a 4 ani a deschis aproape 30 de conturi in banci din Seychelles, Insulele Virgine si Cipru, la indrumarea lui Alexei Golubovich, actionar al grupului Menatep si vicepresedinte financiar in cadrul Iukos. Ea a furnizat sute de documente ministerului rus de interne, iar marturia sa ar putea fi decisiva, in conditiile in care ar anula multe din zvonurile potrivit carora Hodorkovski ar fi urmarit doar din motive politice. Popova a afirmat ca Iukos si Menatep foloseau companii offshore pentru “a minimiza impozitele si pentru a imparti actiunile intre mai multe companii pentru a evita problemele cu institutiile de reglementare a concurentei din Rusia”.
Abramovici a preferat fotbalul
Miliardarul rus a inceput sa-si lichideze activele la inceputul lui 2003 cand Millhouse Capital, divizia sa de investitii, a vandut 26% din compania aeriana Aeroflot pentru 135 milioane de dolari. La inceputul lunii iulie, Abramovici a achizitionat clubul englez de fotbal Chelsea, iar in septembrie a “scapat” si de jumatatea din RusAl, evaluata intre 2,5 si 3 miliarde de dolari.
Englezii nu se tem de mediul ostil
Desi speculatorii sunt atrasi de pietele financiare volatile ale Rusiei, investitorii pe termen lung au fost mult mai reticenti. Situatia este insa pe cale sa se schimbe. Relansarea economiei, sustinuta de pretul mondial ridicat al petrolului, stabilitatea economica, precum si politica fiscala prudenta a presedintelui Vladimir Putin au dat din nou incredere investitorilor straini.
Ca dovada sta infiintarea unei noi companii petroliere, de catre compania British Petroleum (BP) si Tyumen Oil Company. Autoritatile ruse si-au dat acordul la sfarsitul lunii august, iar tranzactia in valoare de 6,15 miliarde de dolari a devenit cea mai importanta investitie straina facuta vreodata in Rusia postcomunista. Noua companie se va numi TNK-BP si va fi al treilea producator de petrol din Rusia.
In acelasi timp, BP va urca in ierarhia mondiala pana pe locul 2, luand locul companiei Royal Dutch/Shell. Aceasta din urma a obtinut in acest an aprobarea pentru proiectul Sahalin II, singura investitie directa din Rusia, prin care va construi pana in anul 2006 o unitate de productie a GPL-ului. Investitia a fost evaluata la 10 miliarde de dolari.
Alegeri parlamentare cu final asteptat
In luna decembrie au avut loc si alegerile parlamentare, partidul Rusia Unita, sustinut de presedintele Putin, obtinand aproape 37% din voturile alegatorilor. In acest fel, Putin va avea sprijinul necesar pentru a implementa in continuare politicile sale economice. Nici alegerile prezidentiale, care urmeaza sa aiba loc in luna martie a anului viitor, nu vor aduce surprize, deoarece Putin se bucura de o incredibila popularitate, de 80%. Pe de alta parte insa, capitalele vestice si o parte din elita mediului de afaceri din Rusia au devenit tot mai ingrijorate ca in ultimele saptamani presedintele rus devine un dusman al democratiei. anca.stoicescu@zf.ro