Sectorul corporatist european a atras 63% din fondurile alocate in ultimii patru ani de grupurile de investitii private pentru realizarea de fuziuni si achizitii, proportia fiind de aproape doua ori mai mare decat cea din Statele Unite, relateaza Financial Times.
Pe ansamblu, valoarea acestor tranzactii a totalizat, in perioada mentionata, 292 miliarde de dolari.
Potrivit analistilor de la JP Morgan, statistica reflecta oferta ridicata de active europene atractive, precum si necesitatea restructurarii sectorului corporatist din regiune.
“Multe companii s-au extins peste masura si au fost nevoite sa isi redimensioneze activitatea, in timp ce altele si-au indreptat atentia asupra operatiunilor mai profitabile si au renuntat la activele periferice”, a aratat Paul Gibbs, directorul departamentului de cercetare a activitatii de fuziuni si achizitii din cadrul JP Morgan.
Firmele care au achizitionat recent operatiuni in Europa au oferit o proportie mai mare de lichiditati, ceea ce a avut drept rezultat cresterea numarului de vanzari, in contextul in care companiile incearca sa isi reechilibreze balantele financiare.
“Concluzia a fost oarecum surprinzatoare, intrucat am remarcat mai multe obstacole in calea tranzactiilor europene, iar contractele incheiate aici au avut in general o valoare mai mica”, a precizat Gibbs.
In topul primelor zece mari tranzactii incheiate de la sfarsitul anului 2000 pana la finele trimestrului al treilea din 2003, sapte au vizat active europene.
Cea mai importanta achizitie este revendicata de grupurile de investitii Wendel Investissement si Kolberg Kravis Roberts, care au cumparat producatorul de prize si intrerupatoare Legrand de la compania Schneider, pentru 5,1 miliarde de dol ari. Tranzactia a fost incheiata in 2002.
Potrivit raportului JP Morgan, valoarea medie a investitiilor europene majore a fost mai mare decat cea din Statele Unite. Primele zece contracte importante incheiate in Europa au avut o valoare de 33,7 miliarde de dolari, comparativ cu totalul corespunzator din SUA, respectiv 28,6 miliarde de dolari.
Marea Britanie a atras 43% din numarul investitiilor realizate in Europa si patru din primele zece tranzactii de la nivel international. Activitatea britanica de fuziuni si achizitii s-a cifrat la 79 de miliarde de dolari, echivaland cu 27% din total, suma care plaseaza aceasta tara pe locul doi in lume dupa Statele Unite. Sectorul corporatist american a atras, in aceeasi perioada, 93 de miliarde de dolari (32%).
Sectorul investitiilor private s-a dezvoltat intr-un ritm alert, de la inceputurile sale, in anii ’80. Potrivit analistului Paul Gibbs, la acel moment existau mai putin de 25 de astfel de firme, majoritatea in Statele Unite, din care una singura controla fonduri de peste un miliard de dolari.
In prezent, peste 250 de grupuri de investitii din intreaga lume detin lichiditati de aproape 150 de miliarde de dolari. Un numar de 70 de astfel de firme dispun de fonduri peste un miliard de dolari, iar sapte controleaza mai mult de cinci miliarde de dolari.
Tot mai multi investitori isi indreapta atentia spre fondurile de investitii private, desi majoritatea nu isi publica profiturile obtinute din diferite operatiuni. Tendinta reprezinta rezultatul ultimilor trei ani de declin bursier si al mediului financiar actual, in conditiile in care cele mai mari economii din lume practica dobanzi situate la minime istorice.
“Investitorii considera ca grupurile de investitii private le pot oferi beneficii mai mari, ceea ce ii determina sa depoziteze tot mai multe fonduri in cadrul acestor firme”, a aratat Gibbs.