Zeci de mii de oameni au participat, ieri, la ceremoniile care marcheaza a zecea comemorare a masacrului de la Srebenita. Peste 8.000 de barbati musulmani bosniaci au fost ucisi de fortele armate sarbe, in 1995, in cel mai atroce eveniment al Europei de la cel de-al doilea razboi mondial pana acum.
Ministrii francezi, britanici si olandezi, oficiali americani au participat la ceremonia memoriala organizata in cimitirul Potocari, acolo unde multi dintre cei ucisi au fost ingropati. Ramasitele altor 610 persoane neidentificate au fost ingropate, ieri, in Potocari.
A fost pentru prima data cand o delegatie a Serbiei a fost prezenta, in mod oficial, la locul masacrului. Presedintele Boris Tadici a condus delegatia sarba la ceremoniile de ieri la care au mai participat fostul trimis special al Statelor Unite in Balcani, Richard Holbrooke si presedintele Tribunalului pentru crime de razboi al fostei Iugoslavii, Theodor Meron. Fostul ministru de externe al Marii Britanii, Jack Straw, si-a cerut scuze in numele comunitatii internationale pentru ca nu s-a facut ceea ce trebuia pentru a preveni ceea ce el a numit unul dintre cele mai negre capitole ale istoriei europene. “Spre rusinea comunitatii internationale acest rau s-a petrecut sub nasurile noastre si n-am facut suficient. Regret profund acest lucru si ne pare extrem de rau”, a spus Straw. Ceea ce este grav este ca fostul lider al sarbilor bosniaci, Radovan Karadzici si generalul Radko Mladici, care sunt acuzati de crime, n-au fost inca adusi in fata justitiei, a mai spus fostul ministru britanic. De altfel, acesta este si motivul pentru care procurorul-sef al Tribunalului pentru crime de razboi, Carla del Ponte, nu a venit ieri la Srebenita.
doina.anghel@zf.ro